Ce ar trebui sa fie un cuplu

Motto: "Lanţurile nu ţin un cuplu împreună. Sunt fire, sutele de fire subţiri care cos oamenii împreună pentru ani de zile." (Simone Signoret)

În cele mai multe dintre cazuri, cuplurile se încheagă la tinerețe când găsirea jumătății este procuparea fiecărui tânăr care nu iese din normă. De fapt, cred că, până în jurul vârstei de 30 de ani, asta este preocuparea de bază a tuturor, mai ales a femeilor.

A fi la casa ta, a fi în randul lumii e deja o dorință comună, iar cei care nu se pot încadra în normele nescrise ale societății, ajung deja să fie taxați drept ciudați. E deja un lucru comun că găsirea celuilalt se face mai mult sentimental, decât rațional, iar, pe de altă parte, este și firesc să fie așa, unde-ar mai fi romantismul vieții în comun? Căci îți trebuie mare răbdare, multă înțelegere și o enormă dispoziție spre compromis să poți rezista lângă celălalt o viață, și, daca nu există și sclipirea unei raze de romantism, numai cu raționalul, nu prea poți s-o scoți la capăt.

Închegate atît de devreme, deși nu cunosc  statistici, mă hazardez să afirm că cel puțin în 15% din cazuri, cuplurile se destramă pe parcurs din "nepotrivire de caracter", cum  sunau vechile verdicte ale tribunalelor comuniste (poate și astăzi s-o spune la fel?!). De ce asta? Pentru că nu poți să vezi în grabă că, în afară de vâlvătaia aia inițială care te mistuie pentru celălalt în primele luni, nimic nu prea te mai poate ține legat de el/ea. Prin urmare, ce ar trebui să aibă în comun cei doi, pentru a putea închega un cuplu?

În primul rând, un cuplu ar trebui să însemne echilibru, iar oamenii aia care-l alcătuiesc să știe să încline balanța exact atât cât trebuie, atunci când trebuie, pentru a restabili echilibrul precar în vremuri de criză. Iar echilibrul asta poate include: încredere, răbdare, înțelegere, toleranță, acceptarea compromisului, iar toate astea nu le poți face fără iubire. Nu, nu la genul ala de iubire arzulie ma gandeam! Ci la cea care înseamna o nesfârșită afecțiune, amestecată cu respect, cu duioșie, cu tandrețe, cu dăruire, iar astea se formează pe parcurs, în ani de zile de conviețuire cu bunele și cu relele ei. Atunci când simți că celălalt este carne din carnea ta, că el este pielea de pe mușchii tăi și gândurile tale nerostite, aceea este sigur iubire. Un astfel de cuplu se completează, se susține, se ține în viață printr-o astfel de iubire. Dar mai este ceva: in astfel de cupluri este loc si de foarte mult adevar. Da, aveți dreptate să gândiți că astfel de cupluri nu prea există, pentru că sunt rare, dar nu atât de rare pe cât ați fi tentați să credeți. Iar ca să vă dau un exemplu, așa au trăit cuplurile bătrâneilor aia pe care-i vedeți mergând de mână pe stradă la 70-80 de ani. Genul ala de iubire.

Ce ar trebui să mai aibă în comun un cuplu? Un amestec de idealism și de pragmatism, în doze foarte bine drămuite. Idealism, pentru că idealismul este un fel de motor al oricărei întreprinderi, iar traiul împreună se poate chema că este o întreprindere dificilă; pragmatism pentru că nu trebuie să pierzi din vedere dificultățile de cuplu ce pot apărea pe parcurs, prin urmare, o înarmare cu răbdare.

Nu în cele din urmă, partenerii unui cuplu ar trebui să aibă o pregătire de același nivel, gusturi și preocupări comune. Observați că nu vorbesc aici de potrivirea de vârstă, deși și aceea este importantă, deși nu neapărat. O vorba proastă, zice că, după ce te scoli din pat, ar trebui să mai ai și ce vorbi cu celălalt. Și nu puteți nega că statul de vorbă la oameni este la fel de important ca puricatul la maimuțe, ba chiar mai. Toate impresiile și trăirile noastre le exprimam comunicând și, cu cât este comunicarea mai elevată, cu atât placerea relaționării este mai mare. Așa cum obișnuiește să zică Pleșu, o discuție elevată face parte din "vrajirea" unei femei și crează afecțiuni elective. Și ca să vă marturisesc care ar fi imaginea mea de cuplu cea mai visătoare  este aceea de a sta cu partenerul într-o dimineață devreme într-o bucătărie spațiosă și luminată puternic de soare, luînd micul dejun, band o cafea, ascultând Mozart, discutând diverse și punând la cale treburile de peste zi. Iar mie aici nu mi se pare nimic ieșit din comun, doar limitat de situații.

E nevoie de pregătire, cultură, educație și preocupări egale, pentru că reversul este înstrăinarea. Unei femei deștepte și cultivate nu-i trebuie un burta-verde care să nu se dezlipească din fata televizorului, cu cana de bere alături și butonând telecomanda de pe un canal pe altul, in cautarea de meciuri de foot-ball,  răspunzand monosilabic le provocările de dialog pe diferite teme. În partidă, unui bărbat deștept nu-i trebuie o femeie predispusă spre pălăvrăgeală ieftină, vorbindu-i despre bucătărie, modă și mondenități. Prin urmare, plastic spus, fiecărui sac îi trebuie peticul lui. De multe ori însă, nu exista atâția saci câte petice, ori peticele sunt mult prea violent și vulgar colorate; de-aia si atâta însingurare în doi, de acolo și atâtea supraviețuiri la limită ori, în cazul mai fericit, despărțiri.

Cum sa nimerești atunci perechea potrivită, căci pare atât de greu?! Anecdotic, fostul meu profesor de semiologie din facultate avea o vorbă: "Cînd vreți să vă însurați/măritați, insistați să mergeți să-i cunoașteți parinții și rudele; și uitați-vă bine la ei căci, așa cum vi se pare familia, așa va deveni și-al vostru ". De bună seamă, nu se referea la asemănarea fizică.

Cum să cauți atunci? Cred că trebuie să evaluezi câtă afecțiune simți lângă celălalt; care sunt stările către care te poartă împărtășirea comună a ideilor; cât de mult îți lipsește când nu e lângă tine; ce ai fi dispus să faci pentru el; apoi, să meditezi la cum ar apărea relația voastră și peste zece, douăzeci, treizeci de ani și să vezi dacă te regăsești acolo. Să te gândești dacă l-ai putea îngriji când este bolnav și se află în mizerie; să vezi dacă te poți deschide în fața lui fără să te alarmezi că devii vulnerabil; să vezi dacă poți să îl consideri parte din tine, iar ceea ce i se întâmplă lui, să te doară la fel ca pe mâna ori piciorul tău bolnav. Dacă răspunsul este pozitiv la tot ce am întrebat aici, înseamna că ai găsit ceea ce îți trebuie. Iar ca să găsești, nu trebuie decât să privești, să analizezi și să fii extrem de cinstit cu amândoi. Să măsori de mai multe ori, în speranța că singura tăietură va fi cea perfectă, iar haina îți va veni ca turnată.