Motto: "O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune."
Am cautat definitii despre fiecare dintre ele si n-am gasit decat un lant de sinonime, toate definind aceeasi atitudine, ambitia neintemeiata, dorinta de a-i impresiona pe altii, trufie, îngâmfare, înfumurare, iar eu as mai indrazni sa adaug aici si fudulia; prin largirea ariei, toate duc la deșertăciune si zădărnicie.
Vreau sa incep prin a va povesti un vis pe aceste teme, vis pe care l-am avut in saptamana dinaintea Craciunului. Ca o lamurire: de cand am inceput sa constientizez valenta atitudinii, la fiecare spovedire amintesc acest pacat despre care ma suspectez, iar in ziua premergatoare visului, tocmai il marturisisem.
Prin urmare: se facea ca (daca nu va convine formula de incepere, acceptati-o totusi, caci e consacrata pentru povestirea viselor!) ma aflam intr-o biserica, cel mai probabil catolica, tinand cont de arhitectura interioara, iar eu ma aflam pe culoarul de acces din partea dreapta, mergand inspre altar (care era reprezentat de un podium). Biserica era plina de lume care ocupa bancile centrale, iar eu ma uitam dupa un loc liber; cautand astfel, l-am auzit pe preot rostind: cine vrea sa-si cunoasca pacatele, sa pofteasca pe scena (da, scena!)! Pentru ca tot ma aflam in miscare, am pasit si eu, instantaneu, pe podium, unde m-am regasit alaturi de mai multe persoane de toate varstele; n-as baga mana in foc, dar cred ca eram, in total, 12, ca apostolii (!). Am fost pusi sa ne culcam pe burta, fata in fata, iar preotul trebuia sa treaca prin fata fiecaruia. Ideea era ca sutana preotului ar fi trebuit sa fie topita de un fel de plasma/foc, pe portiunea din corp ce corespundea cumva pacatului pe care il avea fiecare. Ulterior, tesatura se refacea. Greu de descris sentimentul asteptarii, ceva intre jena, nerabdare si speranta. Ajuns in dreptul meu, am vazut haina aprinzandu-se in dreptul gambei, iar pe pielea preotului, scrijelita pana la sange, aparea litera T; am gandit instantantaneu: Vanitate, iar cateva secunde dupa mine, preotul a rostit: Trufie. Bang! Iata pacatul! Sa zici de visul asta ca e premonitor, sa nu zici, judecati si singuri. Probabil ca subconstientul meu rumega de multa vreme subiectul asta si probabil ca il va mai rumega multa vreme.
Trufia este unul dintre pacatele capitate, poate primul, avand in vedere ca primul intre ingeri a cazut de-a pururi, in numele lui. Animat de trufie, ogoliu, mandrie, cum vreti sa-l numiti, nu mai este loc de smerenie, de mila, de bunatate, de introspectie, de candoare. Te trezesti, dintr-odata, in contratimp cu spiritualitatea, cu sentimentul ca esti sortit damnarii. Pentru cei care nu sunt chemati spre spiritualitate, acest pacat nu exista, caci ei nu-si pun intrebari asupra lui, dar pentru cei care obisnuiesc sa cada pe ganduri a meditatie, cautand sensul si iubirea in ceea ce traiesc, ce lupta!!!
Am cazut si eu pe ganduri, pentru prima data, acum vreo douazeci de ani, citind "Intre Dumnezeu si neamul meu" a lui Tutea, lectura inedita pentru mine, fiind nascuta, crescuta si traita toata tineretea in comunism , intr-o familie taraneasca in care problemele ideologice erau pe ultimul plan (desi nu si cele religioase). Simteam si eu ce rau e comunismul, dar n-o sa ma credeti daca am sa va marturisesc faptul ca nu m-am lamurit despre problema detinutilor politici pana dupa revolutie (conventional, s-o numim asa). Prin urmare n-am avut acces la alte carti decat la cele ce se publicau in epoca in editurile romanesti, iar aparitia acestei carti a fost pentru mine un eveniment.
Ca sa revenim la firul povestii, pentru prima data am inceput sa meditez la orgoliu citind aceasta carte, in care Tutea afirma ca traieste in Imitatio Christi: "Sa te dispretuiesti in fiecare zi, pentru ca sa aiba loc Dumnezeu in vidul lasat in tine." Vorba lui Tutea, cand am citit asta, am ametit. Ideea dispretuirii sinelui era pentru mine atat de noua si, evident, pretioasa, pentru ca ea contazicea tot ce auzisem si gandisem eu pana atunci! Nu stiu daca ea ar fi avut acelasi efect asupra mea, daca o citeam in adolescenta, ori in prima tinerete, dar cred ca ea mi-a fost revelata la momentul oportun, in care puteam s-o intelg. Ce-ar mai fi de amintit aici, ca sa pot incepe sa vorbesc pe tema ar fi ca natura mea e, genetic, una mandra, fara nici o explicatie; asa m-am nascut!
Spicuind doar cateva definitii de dictionar, uite ce recolta colorata de enunturi am gasit pentru acest gen de atitudini: "încredere exagerată în calitățile proprii", "atitudine de superioritate nejustificată față de alții, îngâmfare; înfumurare; semeție; fală; fudulie", "opinie foarte avantajoasă, de cele mai multe ori exagerată, asupra valorii sau importanței personale", "părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială", "atitudine de înfumurare sfidătoare și disprețuitoare" s.a. Indiferent la care te-ai uita, conotatia atitudinii este negativa si de repudiat.
Ce ne face sa adoptam astfel de atitudini? Evident, dorinta de a-i impresiona pe altii, de a accede pe scara sociala, de a ne acorda importanta, de a ne vedea cu alti ochi. Ne putem gasi multe "calitati" atunci cand suntem firi mandre, orgolioase, regula fiind ca, cu cat suntem mai gaunosi, cu atat dovedim mai multa vanitate; Doamne, apara-ne! In popor exista o gama larga de zicatori si proverbe pe tema, ar colora textul, dar nu e cazul sa insist aici.
Ce se mai poate observa la vanitosi?! o nemasurata incredere in puterile proprii (ceea ce nu-i neaparat rau, daca nu pierzi controlul!), o absenta totala a simtului masurii, realitatii si, mai ales, a simtului ridicolului, o tendinta de dispret a valorilor altora si a valorilor in general, ideea ca lumea incepe si se termina cu ei, lipsa de toleranta, rasismul, barfa sub toate aspectele ei, lipsa oricarei urme de modestie, lipsa de intelegere si multe altele. Vanitosii sunt intotdeauna "buricul pamantului" si masura tuturor lucrurilor. Evident, pentru ei Dumnezeu nu exista, viata este evolutie pura, dirijata de selectia naturala in care invinge cel ce este mai puternic. Reflexivitate, gandul la aproapele, indoiala? Puah, ce sunt astea?
Cand apar primele semne de vanitate? Atunci cand incepi sa vezi prosti peste tot in jurul tau, cand te compari cu ceilalti si ti se pare ca tu esti mult, mult mai grozav decat ei, cand cazi in propria ta admiratie si cand ii judeci pe ceilalti; ajuns aici, deja ai scapat caii si nu mai realizezi ce e natural si ce nu , in modul in care privesti lumea.
Pentru ca am inceput cu visul despre vanitate, am sa sfarsesc facand consideratii tot in ceea ce ma priveste, avand in vedere natura mea mandra (si tocmai pentru ca, in marea Lui bunatate Isi mai arunca ochii, din cand in cand, asistandu-ma, m-a busit de cateva ori spre pragul de jos, ca sa-mi aduca aminte ca e cazul sa-mi intorc ochii spre cer): incerc sa nu judec pe nimeni; incerc sa nu fac pe grozava; incerc sa nu tin seama numai de interesele mele; incerc sa nu nedreptatesc pe nimeni; incerc sa nu barfesc pe nimeni; incerc sa nu urasc; incerc sa fiu cel mai aspru critic al meu; incerc sa tin o mana intinsa spre altii; incerc sa am o fire reflexiva; incerc sa marturisesc adevarul; incerc sa nu ucid pasarile cantatoare. Incerc...; incerc.
Am cautat definitii despre fiecare dintre ele si n-am gasit decat un lant de sinonime, toate definind aceeasi atitudine, ambitia neintemeiata, dorinta de a-i impresiona pe altii, trufie, îngâmfare, înfumurare, iar eu as mai indrazni sa adaug aici si fudulia; prin largirea ariei, toate duc la deșertăciune si zădărnicie.
Vreau sa incep prin a va povesti un vis pe aceste teme, vis pe care l-am avut in saptamana dinaintea Craciunului. Ca o lamurire: de cand am inceput sa constientizez valenta atitudinii, la fiecare spovedire amintesc acest pacat despre care ma suspectez, iar in ziua premergatoare visului, tocmai il marturisisem.
Prin urmare: se facea ca (daca nu va convine formula de incepere, acceptati-o totusi, caci e consacrata pentru povestirea viselor!) ma aflam intr-o biserica, cel mai probabil catolica, tinand cont de arhitectura interioara, iar eu ma aflam pe culoarul de acces din partea dreapta, mergand inspre altar (care era reprezentat de un podium). Biserica era plina de lume care ocupa bancile centrale, iar eu ma uitam dupa un loc liber; cautand astfel, l-am auzit pe preot rostind: cine vrea sa-si cunoasca pacatele, sa pofteasca pe scena (da, scena!)! Pentru ca tot ma aflam in miscare, am pasit si eu, instantaneu, pe podium, unde m-am regasit alaturi de mai multe persoane de toate varstele; n-as baga mana in foc, dar cred ca eram, in total, 12, ca apostolii (!). Am fost pusi sa ne culcam pe burta, fata in fata, iar preotul trebuia sa treaca prin fata fiecaruia. Ideea era ca sutana preotului ar fi trebuit sa fie topita de un fel de plasma/foc, pe portiunea din corp ce corespundea cumva pacatului pe care il avea fiecare. Ulterior, tesatura se refacea. Greu de descris sentimentul asteptarii, ceva intre jena, nerabdare si speranta. Ajuns in dreptul meu, am vazut haina aprinzandu-se in dreptul gambei, iar pe pielea preotului, scrijelita pana la sange, aparea litera T; am gandit instantantaneu: Vanitate, iar cateva secunde dupa mine, preotul a rostit: Trufie. Bang! Iata pacatul! Sa zici de visul asta ca e premonitor, sa nu zici, judecati si singuri. Probabil ca subconstientul meu rumega de multa vreme subiectul asta si probabil ca il va mai rumega multa vreme.
Trufia este unul dintre pacatele capitate, poate primul, avand in vedere ca primul intre ingeri a cazut de-a pururi, in numele lui. Animat de trufie, ogoliu, mandrie, cum vreti sa-l numiti, nu mai este loc de smerenie, de mila, de bunatate, de introspectie, de candoare. Te trezesti, dintr-odata, in contratimp cu spiritualitatea, cu sentimentul ca esti sortit damnarii. Pentru cei care nu sunt chemati spre spiritualitate, acest pacat nu exista, caci ei nu-si pun intrebari asupra lui, dar pentru cei care obisnuiesc sa cada pe ganduri a meditatie, cautand sensul si iubirea in ceea ce traiesc, ce lupta!!!
Am cazut si eu pe ganduri, pentru prima data, acum vreo douazeci de ani, citind "Intre Dumnezeu si neamul meu" a lui Tutea, lectura inedita pentru mine, fiind nascuta, crescuta si traita toata tineretea in comunism , intr-o familie taraneasca in care problemele ideologice erau pe ultimul plan (desi nu si cele religioase). Simteam si eu ce rau e comunismul, dar n-o sa ma credeti daca am sa va marturisesc faptul ca nu m-am lamurit despre problema detinutilor politici pana dupa revolutie (conventional, s-o numim asa). Prin urmare n-am avut acces la alte carti decat la cele ce se publicau in epoca in editurile romanesti, iar aparitia acestei carti a fost pentru mine un eveniment.
Ca sa revenim la firul povestii, pentru prima data am inceput sa meditez la orgoliu citind aceasta carte, in care Tutea afirma ca traieste in Imitatio Christi: "Sa te dispretuiesti in fiecare zi, pentru ca sa aiba loc Dumnezeu in vidul lasat in tine." Vorba lui Tutea, cand am citit asta, am ametit. Ideea dispretuirii sinelui era pentru mine atat de noua si, evident, pretioasa, pentru ca ea contazicea tot ce auzisem si gandisem eu pana atunci! Nu stiu daca ea ar fi avut acelasi efect asupra mea, daca o citeam in adolescenta, ori in prima tinerete, dar cred ca ea mi-a fost revelata la momentul oportun, in care puteam s-o intelg. Ce-ar mai fi de amintit aici, ca sa pot incepe sa vorbesc pe tema ar fi ca natura mea e, genetic, una mandra, fara nici o explicatie; asa m-am nascut!
Spicuind doar cateva definitii de dictionar, uite ce recolta colorata de enunturi am gasit pentru acest gen de atitudini: "încredere exagerată în calitățile proprii", "atitudine de superioritate nejustificată față de alții, îngâmfare; înfumurare; semeție; fală; fudulie", "opinie foarte avantajoasă, de cele mai multe ori exagerată, asupra valorii sau importanței personale", "părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială", "atitudine de înfumurare sfidătoare și disprețuitoare" s.a. Indiferent la care te-ai uita, conotatia atitudinii este negativa si de repudiat.
Ce ne face sa adoptam astfel de atitudini? Evident, dorinta de a-i impresiona pe altii, de a accede pe scara sociala, de a ne acorda importanta, de a ne vedea cu alti ochi. Ne putem gasi multe "calitati" atunci cand suntem firi mandre, orgolioase, regula fiind ca, cu cat suntem mai gaunosi, cu atat dovedim mai multa vanitate; Doamne, apara-ne! In popor exista o gama larga de zicatori si proverbe pe tema, ar colora textul, dar nu e cazul sa insist aici.
Ce se mai poate observa la vanitosi?! o nemasurata incredere in puterile proprii (ceea ce nu-i neaparat rau, daca nu pierzi controlul!), o absenta totala a simtului masurii, realitatii si, mai ales, a simtului ridicolului, o tendinta de dispret a valorilor altora si a valorilor in general, ideea ca lumea incepe si se termina cu ei, lipsa de toleranta, rasismul, barfa sub toate aspectele ei, lipsa oricarei urme de modestie, lipsa de intelegere si multe altele. Vanitosii sunt intotdeauna "buricul pamantului" si masura tuturor lucrurilor. Evident, pentru ei Dumnezeu nu exista, viata este evolutie pura, dirijata de selectia naturala in care invinge cel ce este mai puternic. Reflexivitate, gandul la aproapele, indoiala? Puah, ce sunt astea?
Cand apar primele semne de vanitate? Atunci cand incepi sa vezi prosti peste tot in jurul tau, cand te compari cu ceilalti si ti se pare ca tu esti mult, mult mai grozav decat ei, cand cazi in propria ta admiratie si cand ii judeci pe ceilalti; ajuns aici, deja ai scapat caii si nu mai realizezi ce e natural si ce nu , in modul in care privesti lumea.
Pentru ca am inceput cu visul despre vanitate, am sa sfarsesc facand consideratii tot in ceea ce ma priveste, avand in vedere natura mea mandra (si tocmai pentru ca, in marea Lui bunatate Isi mai arunca ochii, din cand in cand, asistandu-ma, m-a busit de cateva ori spre pragul de jos, ca sa-mi aduca aminte ca e cazul sa-mi intorc ochii spre cer): incerc sa nu judec pe nimeni; incerc sa nu fac pe grozava; incerc sa nu tin seama numai de interesele mele; incerc sa nu nedreptatesc pe nimeni; incerc sa nu barfesc pe nimeni; incerc sa nu urasc; incerc sa fiu cel mai aspru critic al meu; incerc sa tin o mana intinsa spre altii; incerc sa am o fire reflexiva; incerc sa marturisesc adevarul; incerc sa nu ucid pasarile cantatoare. Incerc...; incerc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu