Oamenii cu principii

 Motto: ”Este mult mai ușor să lupți pentru principiile proprii decât să le respecți.” (Alfred Adler)

Să fii un om cu principii, înseamnă să fii o persoană cu păreri și convingeri ferme, de regulă morale și, trăind, să le respecți întocmai, în tot ceea ce înfăptuiești.  În mod normal, asemenea oameni ar trebui să fie stălpii societății, să ne ofere nouă repere de viață.

E însă ceva vreme de cand a inceput sa-mi fie teamă  și  mă feresc de oamenii care se declară ca având principii, căci, în ultima vreme, se vor așa tocmai oamenii care nu știu ce înseamnă acelea și nu le-ar recunoaște, nici dacă ele le-ar sări în ochi. Mai bine zis, mi-e teamă de inflexibilitatea lor și de încremenirea în niște idei care unor astfel de oameni li se par cele mai porivite pentru a defini anumite situații de viață. Când aud pe cineva ”eu sunt un om cu principii”, îmi vine să fug, sa ma volatilizez, să mă transform în ceva inanimat. Vă miră, poate, această declarație, dar iată explicația ei: inflexibilitatea acestor oameni duce către un singur sens, anume către intoleranță. Dar nu numai tinerilor li se întâmplă să fie fixiști, mai jalnici decât ei sunt vârstnicii frustrați de viață care, în lipsa altor realizări, se cred depozitarii principiilor absolute de viață.

 De cele mai multe ori se declară principiali tinerii care nici măcar n-au idee despre ce vorbesc, căci ei n-au experiența de viață necesară pentru a-și forma principii adevărate. Ei nu au avut timp să învețe ce înseamnă compasiunea și înțelegerea, tot ce-și pot forma fiind doar opinii fruste. Se înțelege de aici că trebuie să fi trăit suficient, să capeți înțelegerea lucrurilor, să fi trecut prin câteva experiențe semnificative și să fi fost pus in situația de a exersa alegerea. Principiile lor nu depășesc limita declarațiilor cabotine și țin mai mult de intoleranță, decât de rectitudine.

”Oamenii cu principii” de tip nou au convingeri ferme în ceea ce privește ordinea, dreptul la viață, corectitudinea, dar, dacă-i analizezi mai bine, îi descoperi sub coaja lor subțire pe misogini, rasiști, șovini, neîngăduitori, nemiloși, intoleranți, egoiști. Principiile lor se rezumă la a le fi lor bine, la a se căpătui cu tot dinadinsul, la a face orice pentru a obține ce le trebuie, la ”ochi pentru ochi și dinte pentru dinte” și ”să moară și capra vecinului”. De-asta spuneam că mie, una, îmi  vine să fug când aud de oameni cu principii. Cu cât e omul mai găunos, cu atât e mai plin de principii.

Și eu am fost tânără, prin urmare și eu am suferit de boala ”principiilor”. Acum nu mai am decât opinii și nici acelea prea ferme. Căci viața m-a învățat să ascult și părerile altora, să cântăresc, să mă întreb, să aleg și să mă îndoiesc de alegerile mele. Și, cu cât trece timpul, cu atât sunt mai îngăduitoare în materie de principii, căci totul se dovedește a fi doar parte din marea trecere.