Despre risc și consecințele lui

Motto: Ideea de a fi foarte precaut reprezintă cel mai mare risc. (Jawaharlal Nehru )

Sunt foarte amuzată că mi s-a sugerat de către o amică de FB  să scriu pe această temă, deci se cheamă că scriu "la comandă". Mai ştiu că subiectul este hazardant, dar, why not? Practic, tot ceea ce întreprindem în viaţă are gradul de risc aferent, începând de la actul naşterii şi până la cel al morţii. Şi afirm asta, gândindu-mă la o întâmplare relatată de Preda în Moromeţii, vol. 2, când, la pomenirea făcută lui Albei, cumnatul lui Nicolae, Nicolae îl întreabă pe preotul care slujise la parastas (citesc aproximativ): "părinte, cum este mai bine, să te naşti, şi să mori, ori nici să nu te naşti şi atunci n-ai cum să mori?" Iar preotul îi evocă în răspuns ce înseamnă riscul asumat de a te naşte, oferindu-ţi-se astfel posibilitatea de a face, ca om, o groază de lucruri bune pentru mântuirea ta.

Ce înseamnă riscul de este atît de luat în considerație în tot ceea ce facem noi, oamenii, căci animalele nu îl calculează și nu țin cont de el?! Cel mai succint, putem defini riscul drept un pericol potențial pe care, dacă nu îl luăm în considerare, ne putem primejdui viața, poziția, situația etc. Pentru a risca, este nevoie de curaj, uneori și de un dram de nebunie ori inconștiență. Dar, hei, fără ele, nici amnarul n-ar fi lovit cremenea să producă focul, nici roata nu ar fi fost inventată,  iar oamenii ar fi locuit și astăzi în caverne. Progresul este acela care  impune riscul și în numele lui a înaintat omenirea. Iar fiecare epocă a avut nebunii și curajoșii ei care și-au asumat riscul și in locul celorlalți, "cuminții pământului" care au stat acasă, într-un colț cît mai ferit, să nu le cadă, cumva, drobul de sare în cap. Și este, deja, un poncif zicala (?): nu riști, nu câștigi!

Dupa gradul de complicații pe care îl crează, riscul poate fi relativ, adică, în anumite cazuri, nu există un risc direct, și absolut, în care, pericolul este probabil și iminent. De bună seamă, mai putem cataloga riscul în real, ori fals, în mic, mediu și  mare, dar nu taxonomia riscului cred că interesează aici.  Important este că există oameni care și-l asumă și ard ca o torță pentru ideile și dorințele lor, iar aceștia sunt și căștigătorii. Și asta pentru că ei, chiar și când nu câștigă în mod evident, capătă experiență, vor mai încerca și cu alte ocazii și vor ști cum să caute, ce să găsească și cum să-si implinească voințele. Iar viața lor va fi mult mai împlinită, având conștiința faptului că, dacă nu au ajuns să realizeze ceva, nu li s-a datorat lor, ci altor împrejurări concurente.

Evident că toate acțiunile au un grad oarecare de risc, totul pare o amenințare, dacă stăm să luăm în calcul pericolul căderii drobului de sare. Dar cred c-ar trebui să vorbesc aici numai despre riscurile care ne amenință viața, fizic și spiritual, și care ne pot întoarce pe dos existența într-o clipă nefastă. Și cred că n-aș greși să afirm aici că, în gândirea comună, riscul este asociat cu un soi de loterie, la care se știe există un oarecare grad de risc (fie el și numai financiar). Astfel, risc este să dai naștere, pentru că nu știi cui dai naștere și nu știi dacă nu-ți primejduiești viața născând. Risc este să te naști, căci nu știi cât de ușoară și lină îți va fi existența. Risc este să ajungi adult, căci nu știi cu ce fel de probleme te vei întâlni și dacă le vei face falță. Risc este să te îndrăgostești, căci nu știi dacă omul ala chiar merită să investești atâtea sentimente în cineva care te poate dezamagi îngrozitor, dar care te și poate împlini. 

Risc este căsătoria, pentru că nu știi niciodată cu cine îți înjugi boii la carul conjugal și dacă ei se vor acomoda să tragă în aceeasi direcție și să nu-și mai tragă câte un picior unul altuia, din când în când, ca sa-și pună piedici pe drum. Ori, dacă boii se împacă și coabitează armonios până la o vreme, se întâmplă că pe unul din doi  îl lovește din plin câte-o dambla și-o ia razna să tragă la alt car, lăsându-l plin de obidă și neputincios pe celălalt care riscă câte-o depresie pe termen lung, iar cursul vieții îi este intors, instantaneu, pe dos.

Risc este să ai copii, pentru că nu știi dacă din ei se vor dezvolta oamenii pe care ți i-ai dori ca părinte și nu știi dacă ei nu-ți vor aduce mai multe supărări decăt bucurii. Risc este să rămâi singur, pentru că nu știi dacă vei putea suporta singurătatea și nu știi ce fel de bătrânețe te așteaptă. Risc este să investești ceva, orice, avuții, sentimente, muncă, pentru că există riscul de a pierde. 

Precum vedeți, totul e riscant! Da, dar reușita în toate cele de mai sus iți poate aduce aduce toată bucuria și împlinirea de care ai nevoie. Prin urmare, toată această falsă problemă care este riscul este cheia progresului și a fericirii. Și-atunci, de ce mai vorbim despre risc? De ce nu vorbim despre încercare, luptă și reușită, așa cum ar fi mai firesc?  Adică, din paharul de risc, să vedem numai partea aia mai plină care ne bucură și ne face să ne simțim oameni, pentru că doar noi, oamenii,  avem conștiință și ne putem bucura? Și știți ce, hai să mai sistematizez încă o dată: riscul este viața, cu toate consecințele ei; lipsa de risc, lașitatea și cumințenia sunt moartea. Ei, ce spuneți, riscați?