Tinereţe

Motto: Când eram mai tânar/şi la trup curat,/ Într-o noapte, floarea mea,/ eu te-am visat./Înfloreai fără păcat,/ într-un pom adevarat/Când eram mai tânar/şi la trup curat./Nu ştiam că eşti femeie, eu bărbat/Lângă tine cu sfială m-am culcat/Şi dormind eu am visat; tu, visând,/ai lăcrimat/Când eram mai tânar/şi la trup curat/E pierdută noaptea aceea de acum!/Carnea noastră, de-i mai ştii/al ei parfum/Poamele ce-n poame stau,/gustul cărnii tale-l au/Şi cad mâine toate, putrede,/pe drum. /Fă-l sa fie, Doamne Sfinte,/ numai om/Pe acel care ne-a ispitit sub pom/Şi când pomul flori va da,/ fă să-i cadă carnea grea,/ Cum cadea-va, dupa cântec,/ mâna mea…" (Cezar Ivanescu - Amintirea Paradisului)

Ce etapă de graţie este tinereţea în existenţa noastră şi cât de repede trecătoare se dovedeşte ea a fi! Nu ştim cine hotărăşte aşa, dar perioada noastră de maximă înflorire şi inocenţă ne scapă printre degete, căci înţelepciunea cu care am lua hotărâri remarcabile în ceea ce priveşte viitorul nostru, nu ne este accesibilă atunci! Cine poate să-mi spună de ce nu putem învăța, sau, mai degrabă, de ce nu ne lăsăm convinși să învățăm să trăim de la cei ce-au trecut prin viață? De ce, mereu, suntem convinși că noi știm mai bine ce să facem cu viața noastră?!

În copilărie ne dorim să ne depăşim condiţia, să ardem etape, să  fim luaţi în serios ca oameni mari. Intrăm în tinereţe grăbiţi şi măcinaţi de dorinţe, voind afirmare şi putere şi considerând că totul ne este accesibil, ba chiar că ni se cuvine. Îi judecăm aspru pe ceilalţi  pentru ce n-au reuşit să facă şi ne gândim că noi n-o să trecem niciodată prin momente critice. Tinereţea noastră va ţine o veşnicie şi totul în viaţă se va situa de partea reuşitei noastre.

Dar perioada noastră edenică, cea mai frumoasă şi râvnită din întreaga viaţă, trece mai grăbită decât clipa, iar noi nu realizăm, mai niciodată, unde începe rătăcirea căii; iar timpul, vai, se cerne  aşa de repede. Când împlinisem douăzeci, când am trecut uşor de treizeci, când s-au dus primii patruzeci ?! Cum de au trecut pe lângă mine şi n-am fost mai consecvent cu viaţa mea? Eram aşa de tânăr, aveam aşa de multe planuri şi năzuinţe, mă simţeam mai puternic şi sănătos  decât oricine, cum de am ajuns aici? Iar asta este o problemă universală a tinerilor.

Există vreo cale să nu ratezi oportunitățile pe care ți le oferă viața? Puțin probabil, pentru că întotdeauna scenariul se repetă,  tinerețea fiind năvalnică și nestăvilită, iar bătrânețea cam lașă, dar înțeleaptă. Și am mai spus-o de multe ori: nimeni nu învață din greșelile altora. Suntem sortiți să călcăm  în mod repetat în aceleași străchini fragile, dar să trăim propriile noastre experiențe de viață. Precum la fel de adevărat este că nimeni nu poate trăi realitățile altuia.

De ce este minunat să fii tânăr? Pentru că te simți frumos, sănătos și puternic și toată lumea pare a ta! Pentru că nimeni nu se poate compara cu tine și cu bucuria ta de a trăi și pentru că nu ai decât certitudini! Pentru că viața nu te-a  înrobit, iar de durerile mari nici nu ai aflat! Pentru că n-ai fost forțat să iei decizii majore și n-ai început să lași încet, încet, de la tine! Pentru că cea mai importantă problemă a ta se rezumă la a iubi și fi iubit, iar catastrofă însemna doar să fii părăsit de cel drag. Pentru multe alte lucruri cărora, ulterior, chiar nu le mai găsești importanța. Nu-mi spunți că voi ați gândit altfel, tineri fiind, pentru că n-am să vă cred, istoria se repetă cu fiecare dintre noi! Iar mărturie stă faptul că cei născuți și crescuți în comunism trăim nostalgii după acele vremuri, și nu le trăim din alte motive, decât pentru că atunci ne-am petrecut perioada de glorie care a fost tinerețea noastră.

Am momente când am de-a face cu tineri debusolați și cărora aș vrea, aș putea, să le dau sfaturi, dar, la ce bun? Va învăța cineva din experiențele mele? Cu siguranță, nu! Ca și la copiii mici ce învață că focul  îi arde, punând mâna pe obiecte încinse, șuturile pe care viața i le va da vor fi edificatoare pentru fiecare. Fiecare simte nevoia să-și fie propria sa legendă. Fiecare are nevoie să se simtă centrul lumii, cu omenirea învârtindu-se în jurul lui. Fiecare are nevoie să se raporteze la perioada din viață în care nimic nu-l îngenunchease și totul părea posibil. Probabil de aceea nu acceptăm sfaturi de la nimeni, chiar dacă parcursul nostru ulterior se va dovedi a fi un lung șir de inconsecvențe cu noi și cu alții.

Se pune și ne punem des o întrebare: ce-am face, dacă am mai putea fi tineri încă o dată? Și mulți se grăbesc să răspundă că ar face și ar drege. Iar asta răspund oamenii care ar trebui să fie înțelepți, pentru că au ajuns la o vârstă; dar eu nu cred că am putea face altceva, decât să repetăm aceleași greșeli, la nesfârșit. Ceea ce nu s-a făcut la timp nu se va mai face; ceea ce s-a făcut greșit, greșit va rămâne; și asta poate pentru că viața, pe lângă planurile pe care le-ai avut tu cu ea, a avut și ea propriile ei planuri cu tine.