Cel mai adesea, percepem tristetea ca pe un sentiment profund si nedorit. Daca tuturor le place sa fie fericiti, nimanui nu-i place sa fie trist, pentru ca tristetea este greu de suportat si de gestionat. Opusa tristetii este bucuria, o stare clara si care nu lasa loc pentru foarte multe interpretari; Esti bucuros si te simti bine, punct!
Indiferent de cauzele bucuriei, senzatia traita este aceeasi, iar bucuria, la fel ca si tristetea, poate deveni un mod de viata. Modul in care reactionezi la bucurie sau la tristete iti completeaza stilul in mod fundamental. Ar mai fi de amintit ca bucuria este un sentiment pe care il poti trai in grup, pe cand tristetea este un sentiment ce se resimte individual.
Indiferent de cauzele bucuriei, senzatia traita este aceeasi, iar bucuria, la fel ca si tristetea, poate deveni un mod de viata. Modul in care reactionezi la bucurie sau la tristete iti completeaza stilul in mod fundamental. Ar mai fi de amintit ca bucuria este un sentiment pe care il poti trai in grup, pe cand tristetea este un sentiment ce se resimte individual.
Tristetea poate imbraca multe forme, iar intensitatea, aspectul si modul de reactie sunt personale, deci diferite de la om la om. Traversarea unei perioade de tristete mai lungi iti poate schimba tot: perceptia realitatii, modul de a fi, sistemul de interactionare sociala, in familie si in afara ei, perspectivele, planurile etc.
Exista tristeti molipsitoare, iar, daca persoana trista persista in atitudinea deprimanta, grupul in care se afla va fi molipsit de aceasta tristete. Oamenii cu astfel de atitudini sfarsesc prin a fi evitati si, in final, exilati de societate.
Exista tristeti apasatoare, extinse pe perioade mai lungi de timp, sfarsind, de regula ca depresii grave; astfel de stari sunt traite de cei care au trecut de a doua tinerete si ale caror sperante au devenit simple visari, nereusind sa le materializeze niciodata; ele lasa in urma vinovatii si regrete de genul: sed fugit interea fugit irreparabile tempus.
Exista tristeti calde, visatoare, evocatoare, din categoria melancoliilor si a nostalgiilor, provocate de amintirea unor oameni, locuri sau lucruri dragi din trecut, la care nu mai acces fiindca timpul s-a dovedit necrutator. Dar asta nu inseamna ca nu iti amintesti cu drag de ele. La Ion Vianu am citit ceva asemanator cu privire la nostalgia dupa tineretea petrecuta in oroarea numita comunism (dupa care doar nostalgic n-ai cum sa fii), dar era vremea in care oamenii aceia iubisera, facusera copii, isi construisera viitorul, indiferent de uratenia vremilor. Aceasta ar fi explicatia pentru care timpul tineretii noastre ne pare intotdeauna minunat, tocmai pentru ca, pe atunci, eram tineri si plini de sperante.
Exista tristeti blande care te insotesc toata viata, neprovocate de nimic; nu stii de unde ti se trag, dar esti de felul tau o natura melancolica si, in ceea ce ti se intampla, esti tentat sa vezi intotdeauna numai partea goala a paharului.
E tristetea pe de-a-ntregul de nedorit? As zice, mai degraba, ca nu, caci ea te conduce spre introspectie, spre autoevaluare, spre actiuni corective. Si sustin asta pentru ca, atunci cand esti fericit, nu simti nevoia sa fii reflexiv. Nimanui nu-i trece prin cap sa se autoevalueze cand e fericit, cand totul i se pare ca merge perfect.
Tot ceea ce ai fi putut sa faci si n-ai facut, tot ceea ai fi putut sa ai si n-ai avut, tot ceea ce ti-era in putinta si la indemana si n-ai vrut, viata pe care ai fi putut s-o traiesti si n-ai trait-o, totul iti poate produce o tristete de oarecare anvergura. Stiu ca suna ca un poncif, dar tristetea face parte din viata si esti nevoit s-o cunosti, altfel n-ai fi un om intreg. Fara sa cunoastem tristetea, n-am putea sa pretuim bucuria; fara tristete, n-am intelege ce este fericirea. Tristetea poate fi asemanata cu stropul de sare care-i lipseste unei vieti ca sa devina deplina si sa n-o percepem ca pe "the winter of our discontent".
Exista tristeti apasatoare, extinse pe perioade mai lungi de timp, sfarsind, de regula ca depresii grave; astfel de stari sunt traite de cei care au trecut de a doua tinerete si ale caror sperante au devenit simple visari, nereusind sa le materializeze niciodata; ele lasa in urma vinovatii si regrete de genul: sed fugit interea fugit irreparabile tempus.
Exista tristeti calde, visatoare, evocatoare, din categoria melancoliilor si a nostalgiilor, provocate de amintirea unor oameni, locuri sau lucruri dragi din trecut, la care nu mai acces fiindca timpul s-a dovedit necrutator. Dar asta nu inseamna ca nu iti amintesti cu drag de ele. La Ion Vianu am citit ceva asemanator cu privire la nostalgia dupa tineretea petrecuta in oroarea numita comunism (dupa care doar nostalgic n-ai cum sa fii), dar era vremea in care oamenii aceia iubisera, facusera copii, isi construisera viitorul, indiferent de uratenia vremilor. Aceasta ar fi explicatia pentru care timpul tineretii noastre ne pare intotdeauna minunat, tocmai pentru ca, pe atunci, eram tineri si plini de sperante.
Exista tristeti blande care te insotesc toata viata, neprovocate de nimic; nu stii de unde ti se trag, dar esti de felul tau o natura melancolica si, in ceea ce ti se intampla, esti tentat sa vezi intotdeauna numai partea goala a paharului.
E tristetea pe de-a-ntregul de nedorit? As zice, mai degraba, ca nu, caci ea te conduce spre introspectie, spre autoevaluare, spre actiuni corective. Si sustin asta pentru ca, atunci cand esti fericit, nu simti nevoia sa fii reflexiv. Nimanui nu-i trece prin cap sa se autoevalueze cand e fericit, cand totul i se pare ca merge perfect.
Tot ceea ce ai fi putut sa faci si n-ai facut, tot ceea ai fi putut sa ai si n-ai avut, tot ceea ce ti-era in putinta si la indemana si n-ai vrut, viata pe care ai fi putut s-o traiesti si n-ai trait-o, totul iti poate produce o tristete de oarecare anvergura. Stiu ca suna ca un poncif, dar tristetea face parte din viata si esti nevoit s-o cunosti, altfel n-ai fi un om intreg. Fara sa cunoastem tristetea, n-am putea sa pretuim bucuria; fara tristete, n-am intelege ce este fericirea. Tristetea poate fi asemanata cu stropul de sare care-i lipseste unei vieti ca sa devina deplina si sa n-o percepem ca pe "the winter of our discontent".
Uneori insa invocam ingerul asta al fericirii,cu disperare chiar,uneori e prea trista asteptarea singuratatii,...e in firea lucrurilor sa se cheme reciproc sa se afle...si totusi ,de ce atata tristete ,singuratate,lipsa de comunicare.prietenie,omenie?
RăspundețiȘtergereEste tristetea lipsa fericirii?
Oricum,tristetea este o realitate,fericirea doar un vis.
'moda un capriciu,arta uneori o minciuna rafinata.ar putea fi si un strigat dar catre Dumnezeu este si vine si raspunsul cand suntem sinceri.numai un om care nu-l cunoaste pe Dumnezeu invoca ingeri,ceea ce doamna nu o face,dar d-ta binevoitore si receptiva la tristetea doamnei "sari in ajutor",in loc sa te folosesti de text si eventual sa multumesti.pai de ce atata tristete,singuratate,lipsa de comunicare,prietenie,omenie?raspunsul ti l-ai dat d-ta singurica.Tristetea este absenta iubirii de Dumnezeu,a propriei fiinte si a celuilalt!Tristetea dumitale este o stare sufleteasca izvorata din pacat;pocaitiva-schimbativa modul de gandire si simtire si o sa vedeti ca Dumnezeu va va ajuta OricumOriundeOricand!Si da aveti dreptate,fericirea este un vis.pt cei care doar viseaza,dar bucuria, dragostea,intelegerea este o realitate la care Dumnezeu ne invita pe toti!
ȘtergereAsa vorbesc cei lipsiti de emaptie si care au un anume confort material.E atata tristete in jur anonimule,dar tu nu o simti!Nu ai cum sa nu fii trist,intr-o lume in care exista pretutindeni atatea drame si tragedii.Reactia fireasca!
ȘtergereNu confunda tristetea cu disperarea!
Perspectiva fericirii promise e altceva...
Ca sa faci bine trebuie sa simti necesarul iubirii,ca sa simti necesarul iubirii ,trebuie sa SIMTI suferinta din jur...pe cand asta presupune sa te intristezi ,sa suferi tu insuti.
Fuga de suferinta,fuga de dragoste este!
E atata suferinta in jur ,si atat de putina dragoste!
"Frumosul este echitatea absoluta!"-Brancusi
"Datoria fata de arta este datoria fata de esenta noastra durabila!"-Lovinescu.
"Patrundeti-va de durere,intristati-va si va jeliti,rasul voastra intoarca-se in plans ,si bucuria in intristare"-Iacov
Cauzele tristetii sunt pacatele,greselile,departarea de Dumnezeu,cauza bucuriei este starea naturala fireasca a sufletului cand omul se lasa in voia lui Dumnezeu,a dragostei,a binelui,a adevarului.Cand eram mici aveam o naturalete,o curatenie sufleteasca care in momentele de tristete ne facea sa nu stam prea mult pe ganduri si treceam la altceva de facut si asa revenind la starea de bucurie initiala.Pt.vremurile de atunci era simplu,dar pt.cele de astazi Sf.Siluan athonitul prin parintele RafailNoica-via parinteleSofronie ne-a lasat un cuvant minunat:"tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!",adica dupa mintea mea:sa stam asa nemiscati,cu mintea si cu simtirea, sa observam ce se intampla,de unde vine starea? din interiorul nostru sau din exterior?si stand noi asa cu mintea in iad,adica in cea mai adanca durere sufleteasca dar fara sa deznadajduim,Dumnezeu ne va aduce si rezolvarea,salvarea din acea stare chiar printr-o bucurie cauzata de intelegerea,vederea starii reale a noastre dar si pt.faptul ca intelegem ca noi nu suntem starea oricare ar fi ea.dar sa nu deznadajduim s-a ei noastre!Cuvintele parintilor sunt mult mai explicite!Atata timp cat suntem curati sufleteste prieteniile vor exista si intre fiinte de sex opus,cand nu, vor mai fi si dubii!Doamna draga,am vazut ca lucrati la Guvern,va rog incercati sa-i impulsionati pe colegii Dvs. in a gandi si a face binele acestui popor,incercati sa folositi,transformati acest talant al scrisului intr-un instrument al iubirii si adevarului, si catre ei, caci au mare nevoie!GanduriBune!VorbeBune!FapteBune!
RăspundețiȘtergere