sunt multe feluri în care viața se strâmbă la tine
când vrea să te dezvețe de prea plin
luându-ți din speranțele naive
cu care împăunat ai năvălit în lume.
te regăsești singur împotriva tuturor
ca macii presărați fără milă și fără soartă
în preajma unui drum de fier
ce nu mai duce, de la o vreme, spre niciunde
trebuie doar să vezi și să auzi,
să intuiești din semnele ce ți se-arată,
să deznădăjduiești din nimic
să-ți pierzi speranța unui rost în lume
și-ți descoperi puterea de-a dănțui, rezistând
în piatra seacă din care nimic nu crește
devenind strateg în propriul tău nume, luptând
contra arșiței și vântului din sufletele celorlalți
revenind mereu și mereu la locul
special creat pentru tine
pe care n-ai să-l pierzi niciodată din vedere
agățându-te de viață ca lianele
fiindcă ai tot ce-ți trebuie s-o faci
și tot la fel de puține ai ca țestoasa bătrână
ce nu mai găsește nicăieri nici un rost.
