de ceva vreme,
cineva tot ciuntește cu barda
părticele din eul meu femeiesc
și n-am cum să-i dau peste mână
fiindcă întotdeauna
are timpul de partea lui...
mi-e teamă însă că, după trup,
nu se va mulțumi doar cu ciuntirea inimii,
urmând așchierea sufletului,
apoi a minții,
până, fără voie, întreagă mă voi aneantiza
în marea uitare
și ea trecătoare,
ca spaimele, dorurile, nevoințele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu