Poveste fără de sfârșit

De ce să-mi placă zgomotul,

când armonia mi-e la-ndemână

îți spuneam, ușor îndepărtându-ți cu palma

un gând ce-ți căzuse suav pe frunte,

sperând să înțelegi

necuvintele ascunse sub vorbe,

prea sărace să-ți spună

că nimeni nu poate da celuilalt

din bucuria lui de-a trăi?

un gând, și înc-un gând, apoi s-au șters,

neștiind ce să mă fac cu tine

prea tentat să cauți

iluzia tinereții în mine

iluzia înțelepciunii în tine,

iar tinerețea fără de bătrânețe în iubire.

O întrebare chinuitoare

prin preajmă și ea

despre cum să reușesc să-ți spun că

să fii plin de dor

e la fel de frumos

cu a fi îndrăgostit?!