Pisica pisicilor

Azi, pisica 
(pe care, de fapt, n-o am)
mi-a adus un șoarice 
(pe care, de fapt, nici nu l-a prins)
ca să întrerupem dușmănia
stabilită între noi
din vremuri imemoriale
când câine eram pe pământ
în căutarea fericirii
purtătoare de covrigi în coadă.
Dușmănia între noi e și mai veche însă,
stârnită cam de când omenirea
învăța să vopsească negrul în alb,
dând nimicului un chip temeinic
scornind povești despre feți frumoși 
și alte ilene neveste de zmei paralei
în ale căror cosițe cântau de ducă
flori de timpuriu smulse 
din grădinile nimănui,
răsărite la poalele împărățiilor
rămase fără urmași.
Cum spuneam,
toate s-au întâmplat
pentru a-i face în necaz neînțelegerii
și, mai ales, pentru a demonstra
că pisica, de când e pisică pe lume
nici nu știe face altceva.