Despre emoții

Motto: Orice lucru se poate transforma în contrariul său, așa încât dăm din râs în plâns și invers, din iubire în ură, din putere în slăbiciune, din puritate în păcat. Sentimentele opuse (ne spun fizicienii) generează această undă. Depășind un anumit prag al trăirii, ceea ce noi credem a fi bine sau rău se confundă până la asemănare. Ne putem mișca creativ numai între extreme, nu și dincolo de ele. Marile fericiri se strivesc sub pașii unor întâmplări care ne transportă uneori într-un mare Iad. (Octavian Paler)

Un lung șir de emoții ne ordonează viața socială și afectivă, cel puțin de când începem să devenim conștienți de existența noastră. O zi suntem triști, în a doua suntem veseli și o uităm pe cea anterioară care ne-a întristat, în funcție de emoțiile cotidiene și de trăirile induse de acestea. Sunt rare zilele plate din punct de vedere emotiv și nu ne omorâm cu firea după ele. Trăim amestecat emoții urâte și emoții frumoase, emoții care ne bucură și altele care ne întristează și frustrează, emoții pozitive și emoții negative. Unele dintre ele ne induc stări aproape de exaltare, altele ne conduc spre melancolii ori depresii profunde. Dar, indiferent de felul lor și de cauzele ce le generează,  trăirea emoțiilor ne face să ne simțim vii.

Emoțiile sunt cele care ne încheagă amintirile și ne consolidează memoria. N-avem nici un motiv să ne amintim zilele în care nu ni s-a întâmplat nimic, doar pe cele când ceva ne-a făcut fericiți, ori triști: o bucurie extremă pentru nașterea unui copil, cucerirea unei inimi, câștigarea unui premiu, dobândirea unui statut, depășirea unei faze dintr-un ciclu istovitor, dar și moartea cuiva drag, o pierdere incalificabilă, o tristețe covârșitoare. Uneori emoțiile sunt atât de vii, de dureroase, încât devin palpabile pentru cel care le trăiește, iar gestionarea lor se poate transforma într-o problemă. Alteori, trecerea de la o stare la alta are loc atât de neașteptat, încât te surprinde, nelămurindu-te,  a se vedea râsu'-plânsu'.

Pentru expresivitate și delimitare, oamenii denumesc emoțiile, identificându-le și adaugând lângă ele epitete pentru aprofundarea sugestiei: tristetea poate fi grea, amara, profundă, seacă, întunecată, de sfârșit de lume; iar bucuria poate fi caldă, învăluitoare, deplină și mai găsiți voi cum. Cineva, închipuindu-și bucuria, a colorat-o ca pe un curcubeu! Iar altcineva, încercând  o culoare pentru tristețe, a ajuns la concluzia că nu se poate defini o culoare pentru o astfel de realitate, nuanțele s-ar amesteca, iar ce s-ar obține ar avea culoarea incertitudinii. Și doar se știe că toată lumea fuge de incertitudine!

Pentru firile sensibile, emoțiile pot deveni covârșitoare și dăunătoare, dacă echilibrul dintre cele negative și cele pozitive este încălcat, părând a fi foarte important ca proporția covârșitoare să revină celor pozitive, altfel.... Există și oameni care știu să vadă în tot răul și partea lui de bine și pe care emoțiile îi călesc  pentru viitoare încercări, transformându-le, cu înțelepciune, în izvoare de înțelegere. Aceștia sunt meniți să ilustreze zicala: "sa nu-i dea Dumnezeu omului cat poate să ducă" și să mai rămână și la suprafață, precum untdelemnul deasupra apei.

Oricum, mi se pare mai firesc și infinit mai normal să trăiești fiecare emoție de care ai parte, decât să faci abstracție de emoțiile tale; nu știi niciodată când broscoiul se poate transforma în Făt -Frumosul, când coliba de stuf se transformă în Palatul de Cleștar, ori când firul de ață aruncat peste râu se tranformă în Podul cu Totul și cu Totul de Aur, că doar poveștile au fost și ele adevărate, demult, odată. Și, oricum, tristețile și bucuriile sunt și ele ale noastre, să ni le asumăm, așadar!

  Nu e mai puțin adevărat că există și oameni pentru care emoțiile nu înseamnă mare lucru, aceștia făcând parte din tagma nesimțitorilor. Dar, în acest fel, nu sunt ei niște morți...vii?!