Celălalt...

Motto: Orice om - singur - e aşa de puţin, că nici nu-i poţi zice om. Abia toţi oamenii împreună fac un singur om. Oamenii nici nu sunt; este unul singur şi acela suntem toţi laolaltă.(Lucian Blaga)

 

Ar trebui să fie ușor pentru oricine să vorbească despre "Celălalt", în ideea că fiecare ar trebui să aibă pe cineva lângă el, ori măcar în gând, la care să se raporteze ca la "Celălalt".   Nevoia se naște din trebuința fiecăruia de a  avea un termen de comparație și o imagine ideală a ceea ce ar fi vrut să fie, dacă...

Prin urmare, Celălalt poate fi o persoană concretă, ori o abstracțiune, ce ne întreține speranța. În Celălalt, fiecare dorește să găsească ceea ce îi lipsește: încredere, bunătate, curaj, siguranță, frumusețe, iubire. Chiar și cei mai singuratici dintre noi avem propriile noaste proiecții despre Celălalt și, evident, propriile speranțe că el există și trebuie numai identificat printre ceilalți, adus și învățat să trăiască lângă noi, cu noi, pentru noi. Căutarea Celuilalt poate deveni un țel pentru oricine și nimeni nu cred că mă poate contrazice aici. Iar Celălalt ne este necesar fie numai și pentru a nu ne mai gândi atât la noi înșine.

Există  criterii reale de recunoaștere a Celuilalt ? Cum   să-l recunoști atunci când îți iese în cale, ca să nu greșești și, involuntar, să-l ignori? Adevarul este că nu prea există nici o rețetă după care să nu dai greș; orice criteriu prestabilit după care încerci  să-l alegi, poate fi hazardant. Poți s-o faci având în vedere  senzația de încredere și de siguranță pe care o ai în apropierea lui,  după senzația de bine pe care o resimți în răgazul petrecut împreună, după emoțiile pe care ți le stârnește simpla apropiere, după starea de om complet pe care ti-o transmite și te face s-o simți când îl ai aproape, după senzația de bunăstare spirituală ce intervine în urma schimbului de idei dintre voi. Toate se pot dovedi însă,  în ultimă instanță, impresii, senzații, fabulații, ori simple pusee  hormonale; de observat că, din categoriile enumerate mai sus, nici una nu constituie un criteriu palpabil, material.

Pentru pragmatici, Celălalt e, neapărat, o întrupare, pentru idealiști el poate fi un  dor, ori o dorință. Unii se pot minți că l-au întâlnit pe Celălalt, deși, lângă ei, se află doar Altul, și pot trăi cu această confuzie toată viață. Alteori, acest Altul este recunoscut, dar este acceptat pe furiș, fiind un înlocuitor ca orice Alt înlocuitor. Depinde de om și de ce așteaptă de la viață. Depinde și de răbdare, de putere, de gradul de acceptare. Nu în ultimul rând, depinde de conștientizare.

E esențial să-l întâlnești pe Celălalt? Pentru mine este, cu siguranță! Pentru că, pentru mine, Celălalt este termenul meu de comparație, este eul care mi-aș dori să fiu, este plăcuta stare de speranță, așteptare și visare, este senzația de viu și nevătămat. Este credința că basmele au în ele ceva real, și n-au cum să nu aibă, și că monotonia și urâțenia pot fi ținute în spatele ușii tale, căci controlul încuietorii  îți aparține. Este perpetuarea libertății fizice și spirituale, a credinței că nu e niciodată târziu pentru căutare și găsire, că posibilitățile sunt mereu deschise. A accepta un Celalalt în oricine Altul e dezarmarea de la speranță și de la visele copilăriei  și adolescenței.  E moartea înainte de vreme, e un corp prea strâmt de locuit, e un spirit nepopulat și nearticulat. In definitiv, Celălalt ești cel care ai fi vrut să fii si n-ai fost niciodata.

Mă veți disprețui, poate, pentru naivitățile și așteptările mele...Dar voi, da, voi, l-ați întâlnit pe Celălalt? Sunteți siguri că el nu e doar Altul?