Est modus in rebus sau despre măsură

Motto: "Adevărata "măsură" a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin "lipsa de măsură", dorind "fără măsură", îndrăznind "fără măsură", iubind "fără măsură". (Octavian Paler)

Căutând un citat potrivit pentru acest articol mi-a fost foarte greu să găsesc unul, observând, cu mirare, că măsura nu mai este o preocupare pentru omul modern; doar pentru antici ea mai era importantă, iar, de la ei, cea mai cunoscută maxima care ne-a rămas este cea a lui Protagoras: "Omul este masura tuturor lucrurilor: a celor ce sunt ca sunt, a celor ce nu sunt, ca nu sunt. Fiinta este identica cu ceea ce apare cuiva." Şi pentru a crea un punct de plecare mai adecvat, am să mai adaug încă un citat din  Sfântul Isaac Sirul: „Pe tot lucrul îl împodobeste măsura.”

De mai sus, reiese, în mod evident, că dreapta măsură este un atribut al divinităţii şi poate fi extrapolat şi asupra fiinţei umane, pornind de la considerentul că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea lui. Nimeni nu are pretenţia să întâlnească dreapta măsură la animale, căci ea e un atribut strict al fiintelor rationale. De  aceea, în toate activităţle omului el trebuie să urmărească  moderaţia  pentru că, în viaţă, cu ce măsură măsori, cu aceea ţi se va măsura, adică, după faptă, şi răsplată. În fiecare moment al vieţii tale trebuie să cântăreşti bine pentru ca, prin acţiunile tale, să nu-i prejudiciezi pe alţii şi să nu faci rău. Dar, pentru asta, trebuie să stăpâneşti darul deosebirii între concepte şi să poţi să apelezi la o corectă delimitare între categorii ca: bine-rău, necesar-inutil, dărnicie-zgârcenie, încredere-neîncredere, lege-fărădelege etc. Iar pentru fiecare faptă a ta trebuie să măsori de două ori, pentru mai multă siguranță, și să tai o singură dată.

Dar darul deosebirilor nu este un dat cu care te naşti, ci o abilitate dobândită în urma a multă muncă şi luptă cu latura animalică a fiinţei tale. Ca să poţi să păstrezi măsura, trebuie să ai sisteme de referinţă, logică, frică de Dumnezeu, simţul dreptăţii şi o grozavă rectitudine morală. Măsura în toate fixează o limită peste care oamenii moderaţi şi cu  respect faţă de semenii lor, nu-şi pot permite să treacă. 

Daca dreapta măsură este de dorit în ceea ce privește atitudinea ta față de ceilalți, în ceea ce te privește pe tine ca om, tocmai exagerarea este de adoptat, în ideea că așteptările mari pe care le ai de la tine te obligă să  dorești și să muncești mai mult întru desăvârșirea ta, căci acest lucru nu va prejudicia pe nimeni. Desăvărșirea ta ca făptură umană în raport cu lumea nu poate să fie decât benefică pentru ceilalți. Prin urmare, atitudinea în ceea ce privește măsura trebuie să ne oblige la practicarea dreptei măsuri față de ceilalți și la o atitudine de exagerare a măsurii în luptă cu latura primitivă a personalității noastre. Căci este scris:“Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, Ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Au nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Au nu fac si neamurile acelasi lucru? Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este.” (Ioan, 5:44-48)