Motto: "Ţelul şi sensul vieţii nu sunt unul şi acelaşi lucru, însă problema rostului vieţii, în tinereţe, nu este accesibilă decât unui numar mic de oameni. La această problemă a rostului vieţii se ajunge numai prin propria experienţă, asociindu-i şi problema menirii, şi oamenii se gândesc la ea la bătrâneţe, dar nu toţi, ci numai cei care se pregătesc de moarte şi aruncă o privire înapoi la viaţa trăită. Însa cei mai mulţi nu fac asta." (Nadejda Mandelstam: Speranta abandonata) Se poate supravieţui o viaţă întreagă fără a-ţi pune întrebări despre rostul tău pe pământ, dar un astfel de trai te afundă în confuzie. Iar confuzia nu este o stare cu care să te acomodezi, cel puţin, nu pe termen lung. Unii oameni au nevoie de echilibru şi, în cătarea lui, ajung să dobândească conştiinţa sinelui şi a nevoilor acestuia. De-abia acest gen de frământare constituie punctul de plecare spre reflecţie cu privire la sensul vieţii.
Problema rostului nu este pentru toţi la fel de importantă, iar, în tinereţe, puţini sunt cei care acordă atenţie unor astfel de lucruri, pentru ei altele sunt vitezele importante ale vieţii. Dar întrebarea începe să fie pusă mai des atunci când începi să te confrunţi cu criza vărstei mijlocii şi, cum zicea Najeda Mandelştam, atunci când te vizitează conştiinţa morţii iminente şi încerci să-ţi pui ordine în evenimente. Această procupare este şi mai importantă pentru oamenii spiritualizaţi care cred că viaţa înseamnă şi altceva decât un simplu parcurs între naştere şi moarte şi care nu trebuie străbătut cum s-o nimeri. Cert este că unii avem nevoie că cunoaştem sensul, pentru a ne lămuri nişte evenimente care ni se întâmplă.
Evident este că nu pot aborda acest subiect decât extrem de subiectiv, dar el nici nu se vrea altceva decât un îndemn la reflecţie pentru fiecare. Şi nu există nici o cheie de verificare a soluţiei corecte, nu există decât căutări şi intrebări. Rareori, există şi răspunsuri, dar acelea doar prezumtive.
Pentru fiecare sensul înseamnă altceva. După atâţia ani, eu simt nevoia să ştiu ce mă pune în acord cu mine şi cu lumea. Ca să pot supraviţui, pentru mine este important să ştiu cine sunt şi ce pot să fac. Nu pot merge mai departe, daca nu ştiu în ce punct mă aflu. Nu mă pot mişca, dacă nu ştiu sensul în care merg. Am nevoie să ştiu dacă se aşteaptă ceva de la mine şi chiar îmi doresc să se aştepte ceva. Îmi place să ştiu unde este capătul căutărilor mele, deşi nimeni nu te poate asigura de asta. Îmi place să cred că nimeni nu se naşte degeaba, fără nici un rost. Deşi nu am dovezi, sunt ferm convinsă că fiecare s-a născut pentru a demonstra ceva, pentru a ajuta cuiva, pentru a completa ceva, pentru a bucura pe cineva. În parcursul dinspre naştere spre moarte, există nişte etape pe care le străbatem, ele au un rost, iar din ele trebuie să tragem nişte învăţăminte.
Nu cred că există ceva întâmplător, în ceea ce trăim. Nu cred că noi, personal, putem determina ceva la modul semnificativ în viaţa noastră, ci doar că ajutăm, prin felul în care acţionăm, ca anumite lucruri să se îndeplinească. Nu întâmplător ne naştem într-o anumită familie, suntem copiii anumitor oameni, întâmpinăm anumite evenimente care ne afectează pozitiv sau negativ şi din care trebuie să învăţăm, asta dacă suntem atenţi la ce ni se întâmplă. Nu întâmplător întâlnim anumiţi oameni care constituie exemple pentru noi, devenind mentorii noştri. Nu degeaba ne împrietenim cu alţi oameni care ajung să ne influenţeze existenţa. Asta ca o explicaţie a ceea ce ni se întâmplă.
E ceva timp de când cred că am ajuns în echilibru cu ceea ce trăiesc, iar asta înseamnă că, pentru mine, lucrurile au căpătat un sens. Evident că întrebările mele nu se vor opri aici, dar o linie călăuzitoare este trasată. Am început să bănuiesc de ce şi cum. Mai este de lămurit o singură întrebare existenţială la care să mi se răspundă, iar aceea este : când? Însă aceea chiar nu depinde de mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu