Plutind pe stradă cât mai anonim,
ca umbra ta să nu deranjeze pietrele
din visarea lor lenevoasă,
căutând răcoarea pe partea de trotuar
de pe care soarele s-a retras jignit la apus,
târându-ți după tine temerile agățate de fustă,
ți-e frică să primești toamna
pe care fiecare an ți-o pune în brațe
și cu care nu știi să te descurci
neștiind ce i-ar place, cum s-o iei, ce s-o întrebi,
consolându-te, totuși, de repetabilitatea lumii -
toamnele vin și se duc -
te pregătești să-i primești în suflet culorile amorfe
pe care doar ea știe să le amestece atât de tern
cu melancolia, înserarea, nostalgia, disperarea -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu