Din vis ne reîntoarcem

Povești despre țara viselor îmi spunea mama
Încercând să adoarmă copilul din mine,
Într-o vreme trecută în care pe lume,
Tot ce exista părea frumos și bine.

Țara  Hyanatarei apărea încântătoare,
Niciodată lună, întotdeauna soare,
Flori luxuriante, păsări cântătoare
Bucurie veșnică, fără întristare.

Mult mai târziu, dorind regăsirea,
Stării inocenței tămăduitoare
Firul nostalgiei am desfășurat,
Semn de-nțelepciune întru resemnare.

Pornisem spre țară când se nășteau cerbii
Ajungând acolo când da spicul ierbii.
Timide, prin nouri, parcă-și cereau scuze,
Razele iubeau pietrele ca niște ventuze.
 
Sosisem prea târziu  în Hyanatara...
Tot rătăcind pe drumuri toată vara,
Și, căutând țara de basm visată,
Găsitu-am doar triste forme-n piatră.

Soarele era tot acolo, dar pârjolitor.
Din tot ce mi-a fermecat inoceța, 
Frumusețea lumii, binele, bucuria,
Toate s-au pierdut, urmând copilăria.

Am plecat tristă din Hyanatara
Din țara unde, de cum începe vara,
Iubirile se ofilesc pe pietre,
Doar cerbii de mai vin cu-n corn să le îndrepte.