Uitare

pierzându-ne amintirile
smintim fiecare zi în uitare
risipind semințele minții.

murim,
mai întâi cu voia noastră,
mai apoi fiindcă firul pe care-l tot deșirăm
se învechește, rupandu-se...

valuri de tăcere începem să clădim
peste amintirile noastre jenante
doar fiindcă-au fost tovarășii noștri acolo
unde n-am fi vrut să ne-nsoțească nimeni.

așa, postăm după fiecare colț câte-o uitare
împrietenindu-ne cu ea
greșind, vai, neștiind
că singure amintirile
prețuiesc aur.