e pur si muove!

soarele nu-mi bagă în seamă
trezirea de fiecare dimineață,
timpul nu păstrează în el
amprenta pașilor mei diurni,
frumusețea îmi arată, rând pe rând, 
fețele ei abundent colorate
în movuri cernite de văduvă,
visele îmi țin loc de realitate în zilele
când nostalgia se stârnește din senin
și trepte, nesfârșite trepte
greu de urcat în genunchi
în zilele în care mă deștept bucuroasă,
alteori doar
prăbușiri spectaculoase în văzul lumii,
cu inima bine ținută în pumni să nu crape,
bâiguieli nesemnificative
în fața celor pe care-i iubesc
fiindcă nu știu cum se face,
dintre toate vocile pământului
am cultivat-o doar pe cea a tăcerii...