Motto: ”Bucuria omului e omul. Între ei se înfiripă prietenia care umple cel mai întins deșert al sufletului nostru” J.B. Bossuet
În relativul nostru drum prin viață, ne căutăm repere care să ne confirme personalitatea. Căutăm alți oameni care să ne semene, ori cu care am vrea să ne asemănăm, tocmai pentru a avea certitudinea că nu suntem singurii de felul acela, că nu suntem ciudați și că rațiunea noastră de a fi este, cumva, motivată. Iar asta nu ni se întâmplă numai în viața reală, ci și în cea virtuală. Cel mai concret exemplu este locul unde ne aflăm chiar acum.
Căutările noastre se finalizează în prietenii, amiciții, mentorate, ori, într-o notă mai vulgară, în găști, bisericuțe, bande etc. Aparteneța la toate aceste forme de uniune liber consimțită este benevolă, deși interesele noastre pot fi diferite, mergând de la dorința de legitimitate a statutului nostru, până la cea profitabilitate, oricum ea fiind greu de delimitat; în fond, de pe urma oricărei prietenii te alegi cu ceva, cel mai adesea cu învățăminte despre viață și căile ei neștiute și imprevizibile.
Ce căutăm, deci? Oameni cu aceleași gusturi ca ale noastre, care rezonează la aceleași valori, care credem că ne-ar putea înțelege în acțiunile noastre și în care să putem avea încredere, la nevoie. Astfel, lumina se asociază cu lumina, iar întunericul, cu întunericul, iar asta este previzibil și probabil. Că valorile împărtășite sunt așa de diferite, ținând de cultură, valențe umane, sentimente, idei, aparteneță politică, statut social, interese, ăsta este, deja un alt aspect. Nu puține sunt cazurile în care ajungem să ne legitimăm valoarea prin anvergura mentorilor, ori a prietenilor noștri, sperând ca, prin asta, să căpătăm și noi din prestigiul lor. Căci nu întotdeauna, în astfel de alăturări, ipocrizia ne părăsește cu totul, fiind conștienți că umbra pe care o fac ei pământului se poate extinde și asupra noastră.
Întâlnim chiar și cazuri în care întunericul tinde să iasă la lumină, să absoarbă din intensitatea ei să evolueze spre altceva, evident, figurat vorbind; iar dorința intunericului de a se asocia luminii devine astfel posibilă, căci orice fantă de lumină crează o breșă în mijlocul întunericului, prin care se poate zări. Dar să nu mai bat câmpii, și să revin la chestiune!
Alăturarea noastră de alți oameni ne face vizibili pentru ceilalți. Suntem judecați după familiile noastre, după prietenii noștri, după grupurile de interese lângă care ne alăturăm, uneori făcând asta voit, alteori doar întâmplător. Mama, ca să citez iar din clasici în viață, are o vorbă: ”prostul la prost trage, și deșteptul la deștept” și am tot auzit asta de atâtea ori, în ultimii cincizeci de ani, încât m-a făcut să fiu atentă la oamenii cu care vorbesc. Evident, mama nu se referă aici la prostie ca simplitate, ci la calitatea faptelor cuiva. Dar cred că are dreptate. Poate că pare discriminatoriu, dar amicițiile pe care le avem ne dau, ori ne iau din măsura omului care suntem.
Evident, ca să înțelegi mai bine tema, trebui să fii, măcar puțin, psiholog. Uneori este suficient numai și să fii un bun observator al lumii în mijlocul căreia trăiești. De-aia zic din nou, cu riscul de a deveni plictisitoare: să trăim atenți la ceilalți și cu ceilalți. Fără a fi elitistă și discriminatoare, e bine de avut în vedere că, dacă te afli, fie și din întâplare, în covata cu lături, riști să te lași mâncat de porci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu