povestioară

ne potrivim tare bine noi doi
eu mai năucă, tu visător nepereche, deși
stihii și parce nu ne pot face față
când ne apucă, din senin, aceeași streche.

de ne unim zâmbetele, complice,
pe cerul înnorat putem răsări luna,
dar de împreună-o să scrâșnim din dinți,
din nimic putem stârni furtuna.

când gândurile noastre o pornesc la drum
în urmă-le câmpul cu flori înfloare
iar cerul - ah, cerul de-l privești
în fiecare punct are alt soare.


avem, după o viață, același  colorate fantezii
improvizând la nesfârșit din veselie și putere, 
cum de n-avem atunci și-aceleași  blânde nostalgii?!
cum mi-ai răspunde la o nemângâiere?!