Abandonare

Exist, în continuare, pe țărmul unde ziua m-a abandonat.
Toate m-au părăsit, s-au dus la culcare.
Doar gândurile-mi mai zboară ca pufii de păpădie
necontrolat, neordonat, nerăbdător, fără țintă.
Nici valuri nu mai sunt ...
retrase pe fundul mării, așteptând ziua de mâine, așteptându-i pe alții -
să le gâdile picioarele, mințindu-i de bine.
Simt trecându-mi prin păr clipele rătăcite ale timpului.
Cum, la fel ca mine, se mai află delfinii prinși în năvoadele pescarilor.
Îmi măsor ultimii pași, dar, fără tine, nu-mi ies la socoteală
nemaisimţindu-mă întreagă. 
Tot atunci mă și-ntreb
real ai fost sau doar un vis dintre multele visate
de orice femeie când i se urăște doar cu ea?!
Și, știi, peste puțin cred că nici n-o să-mi mai pese
peste puțin...peste puțin cu-o veșnicie.
dar acum sunt aici, cu delfinii care plâng în năvoade.