Cele mai simple deplasări ale noastre între două puncte se fac urmând un drum, ori o cale. Iar o condiție esențială pentru a ajunge, este să pornești. Ce anume constituie cele două puncte, ce întâmplări întâlnești în drumul tău, ori cu ce viteză te deplasezi, ele dau culoare drumurilor tale, ori, mai plastic, alcătuiesc sarea și piperul călătoriei.
Toată viața noastră se poate rezuma, în principiu, la o lungă și însemnată călătorie și, poate n-am greși prea mult, dacă i-am atribui calitățile unei călătorii inițiatice, admițând că tot ceea ce trăim în existența noastră terestră ne pregătește pentru marea trecere. Un drum lung ce înglobează în el mii și mii de fire ce înseamnă tot atâtea căi în hățișul întâmplărilor noastre lumești. După cum ni-l plănuim, viața poate deveni un drum articulat, ori o lungă rătăcire, de cele două atârnând împăcarea cu sinele, în final.
Ne naștem egali, cu același drum întins în fața noastră, de care ne separă doar șansele pe care ni le oferă propriul nostru destin. Șanse pe care le apucăm și le ținem strâns, împletind din ele țesătura cea mai frumoasă și reușită, ori pe care le risipim, cu inconștiență, dând consistență modelului fiului risipitor. Căci nu putem să prețuim îndeajuns ceva ce am câștigat prea ușor, mai mult, se pare că nici nu conștientizăm prea curând că avem vreo resposabilitate față de cei ce ne-au dat.
Nu putem vorbi despre drum, dacă nu știm ce presupune călătoria. Evident că ține de percepția fiecăruia, dar, dacă mă-ntrebați pe mine, eu aș zice că e important să știi: când și în ce condiții să pleci; cine să te însoțească; cât timp ai; unde îți propui să ajungi; ce piedici poți întâmpina pe drum; să fii pregătit pentru ce găsești la capătul drumului. Sigur că e greu să intuiești de unul singur cum îți va reuși călătoria, dar exemplul altora, dublat de ambițiile noastre, ne pot da idee despre etape și greutăți.
Nu întâmplător am ales motto-ul părintelui Papacioc ”degeaba te grăbești, totul e să pleci la timp.” E-adevărat că e de dorit să pleci devreme, să nu ratezi startul, pentru că așa vei avea timp să te desfășori cu atenție și să faci lucruri trainice. Pare însă că cei care n-au pornit la timp sunt excluși, fără dreptul de a mai îndrăzni să pornească și fără speranță. Iar eu nu cred că e așa; acum, după ce am trecut bine de jumătatea vieții, eu zic că e un mare curaj să pleci oricând și să vrei să ajungi undeva. Să nu-ți pierzi speranța e un lucru extraordinar și este și ceea ce ni se sugerează să facem celor care avem curajul să mergem înainte, fiind conștienți că drumul care este viața nu are decât o singură direcție. Pe de altă parte, nu toți plecăm la drum înzestrați cu tot ce ne trebuie, unii pentru că nu știm, alții pentru că n-am fost îndrumați, alții pentru că am rătăcit, pentru o perioadă, drumul. Dar e important să mergi, căci șansele să ajungi unde ți-ai propus cresc proporțional.
În drumul nostru, e important să fim însoțiți, iar, dacă nu însoțiți, măcar călăuziți de altcineva. Iar acest ”altcineva” să aibă propria lui experiență pe care să vrea s-o împartă cu noi. Drumul împreună cu un inițiat îți dă curajul care, poate, îți lipsește de unul singur, ori, dacă cel ce te însoțește este mai slab și mai necunoscător decât tine, îți crează responsabilitate și dăruire, îți diminuează egoismul, te ajută să fii răspunzător și pentru celălalt. Dacă din cauza tovarășului tău de drum ajungi să cunoști iubirea, prietenia, tandrețea, dăruirea, atunci drumul tău este foarte aproape de desăvârșire.
Cu cât plecăm mai devreme, cu atât ajungem mai departe. Dar și dacă plecăm mai târziu, mișcarea ne apropie de un ideal posibil, poate nu cel pe care l-am visat, dar ne consoleaza că n-am rămas în punctul în care, la un moment dat, am devenit conștienți că nu ne mai potrivim și nu-i mai aparținem. Uneori, mergând, întâlnim obstacole, tentații ori piedici menite să ne oprească, ori să ne deturneze. Împotriva acestora, trebuie să fim conștienți că toate sunt irelevante, în comparație cu ținta.
Sunt și cazuri rare în care, deși ești convins că alegi bine, pleci la drum când trebuie, cu cine trebuie, știi ce vrei, nu te abați din drum, nu întâmpini nici un fel de piedici, capătul drumului te miră, te nedumerește și te dezamăgește. Capătul drumului tău devine o dramă, iar tu nu te mai poți întoarce pentru că nu mai ai unde, nu mai ai timp, drumul din spatele tău e istorie, iar istoria este de neschimbat. Ai trăit un destin care nu era al tău, ai încurcat, poate, drumurile altora, iar în față e neantul. Capătul drumului tău este unul închis. Dar, despre ce vorbesc eu aici? Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni!
Ne naștem egali, cu același drum întins în fața noastră, de care ne separă doar șansele pe care ni le oferă propriul nostru destin. Șanse pe care le apucăm și le ținem strâns, împletind din ele țesătura cea mai frumoasă și reușită, ori pe care le risipim, cu inconștiență, dând consistență modelului fiului risipitor. Căci nu putem să prețuim îndeajuns ceva ce am câștigat prea ușor, mai mult, se pare că nici nu conștientizăm prea curând că avem vreo resposabilitate față de cei ce ne-au dat.
Nu putem vorbi despre drum, dacă nu știm ce presupune călătoria. Evident că ține de percepția fiecăruia, dar, dacă mă-ntrebați pe mine, eu aș zice că e important să știi: când și în ce condiții să pleci; cine să te însoțească; cât timp ai; unde îți propui să ajungi; ce piedici poți întâmpina pe drum; să fii pregătit pentru ce găsești la capătul drumului. Sigur că e greu să intuiești de unul singur cum îți va reuși călătoria, dar exemplul altora, dublat de ambițiile noastre, ne pot da idee despre etape și greutăți.
Nu întâmplător am ales motto-ul părintelui Papacioc ”degeaba te grăbești, totul e să pleci la timp.” E-adevărat că e de dorit să pleci devreme, să nu ratezi startul, pentru că așa vei avea timp să te desfășori cu atenție și să faci lucruri trainice. Pare însă că cei care n-au pornit la timp sunt excluși, fără dreptul de a mai îndrăzni să pornească și fără speranță. Iar eu nu cred că e așa; acum, după ce am trecut bine de jumătatea vieții, eu zic că e un mare curaj să pleci oricând și să vrei să ajungi undeva. Să nu-ți pierzi speranța e un lucru extraordinar și este și ceea ce ni se sugerează să facem celor care avem curajul să mergem înainte, fiind conștienți că drumul care este viața nu are decât o singură direcție. Pe de altă parte, nu toți plecăm la drum înzestrați cu tot ce ne trebuie, unii pentru că nu știm, alții pentru că n-am fost îndrumați, alții pentru că am rătăcit, pentru o perioadă, drumul. Dar e important să mergi, căci șansele să ajungi unde ți-ai propus cresc proporțional.
În drumul nostru, e important să fim însoțiți, iar, dacă nu însoțiți, măcar călăuziți de altcineva. Iar acest ”altcineva” să aibă propria lui experiență pe care să vrea s-o împartă cu noi. Drumul împreună cu un inițiat îți dă curajul care, poate, îți lipsește de unul singur, ori, dacă cel ce te însoțește este mai slab și mai necunoscător decât tine, îți crează responsabilitate și dăruire, îți diminuează egoismul, te ajută să fii răspunzător și pentru celălalt. Dacă din cauza tovarășului tău de drum ajungi să cunoști iubirea, prietenia, tandrețea, dăruirea, atunci drumul tău este foarte aproape de desăvârșire.
Cu cât plecăm mai devreme, cu atât ajungem mai departe. Dar și dacă plecăm mai târziu, mișcarea ne apropie de un ideal posibil, poate nu cel pe care l-am visat, dar ne consoleaza că n-am rămas în punctul în care, la un moment dat, am devenit conștienți că nu ne mai potrivim și nu-i mai aparținem. Uneori, mergând, întâlnim obstacole, tentații ori piedici menite să ne oprească, ori să ne deturneze. Împotriva acestora, trebuie să fim conștienți că toate sunt irelevante, în comparație cu ținta.
Sunt și cazuri rare în care, deși ești convins că alegi bine, pleci la drum când trebuie, cu cine trebuie, știi ce vrei, nu te abați din drum, nu întâmpini nici un fel de piedici, capătul drumului te miră, te nedumerește și te dezamăgește. Capătul drumului tău devine o dramă, iar tu nu te mai poți întoarce pentru că nu mai ai unde, nu mai ai timp, drumul din spatele tău e istorie, iar istoria este de neschimbat. Ai trăit un destin care nu era al tău, ai încurcat, poate, drumurile altora, iar în față e neantul. Capătul drumului tău este unul închis. Dar, despre ce vorbesc eu aici? Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu