Motto: "Cu mâine zilele-ţi adaogi,/ Cu ieri viaţa ta o scazi/ Şi ai cu toate astea-n faţă/ De-a pururi ziua cea de azi." (Mihai Eminescu)
La sfârșitul săptămânii trecute un prieten m-a facut geloasă dezvăluindu-mi planurile lui de week-end: printre altele, planuia să-și facă ordine în viață! Wow, mă gândesc, uite ce motivat e, se cunoaște că e mai tânăr și că e bărbat, bravo lui și vai mie, eu de mult nu m-am mai gândit la asta. Eu, ca femeie, probabil că nu posed tenacitatea și consecvența necesare, m-am mai gândit. Drept pentru care m-au cuprins frământările, încercând și eu ceea ce lui părea mai mult ca sigur c-o să-i iasă.
Evident că a-nceput pentru mine o săptămână nouă, cu aceeași dezordine în viața ca întotdeauna, dar cu gândurile tot acolo. Iar într-o seară, încercând să adorm, mi s-a aprins un beculeț și mi-am zis chiar așa: "a-ți propune să-ți pui ordine în viață, e ca și când ți-ai propune ca de mâine să comanzi un cer mai senin!" Și mi s-a părut că am și rezolvat problema, cel puțin pentru frământările mele, căci apoi am putut să-mi dau seama că viața nu poate fi pusă în ordine, cu adevărat, niciodată. Nu vom găsi nici puterea și nici voința necesare, fiindcă niciodată nu ajungem să știm cine pe cine determină, cine pe cine plănuiește, până unde suntem capabili să intervenim și să ne dirijăm viața. Și, mai ales, dacă e treaba noastră să facem asta!
Întotdeauna se va găsi un "de mâine" pe care să lăsăm lucrurile de făcut, întotdeauna vom găsi pentru noi înțelegerea necesară, prin urmare și scuzele. Dar și admițând că există oameni hotărâți să-și schimbe viața și încep prin a-și alcătui o listă de priorități, cât or să se țină de ea? Putem să fim atât de consecvenți încât să nu ne abatem de la lista aia, ori putem să nu ne răzgândim? Dacă ne ținem strict de lista pe care ne-o facem, suntem noi oameni, ori roboți? Și de unde putem să fim siguri că, eliminând arbitrarul din viața noastră, alegem ce e mai bine pentru noi? De fapt, trăim noi viața, ori ea ne trăiește pe noi?! Ne facem noi planurile, ori planurile noastre sunt deja făcute, iar noi nu trebuie decât să le urmăm?!
Acum, ce să zic, n-am trăit niciodată de azi pe mâine, dar planuri, cu adevărat, nu cred c-am fost vreodată în stare să urmez. De fiecare dată când m-am simțit constrânsă m-am trezit, mai degrabă, cu o atitudine de genul "get out of my back", decât de conformare, iar asta nu mi-a trecut odată cu vârsta. Dar am dat vieții mele suficiență larghețe și spontaneitate încât și întâmplarea să-și demonstreze importanța ei. Fără să cred că le știu pe toate, eu cred că e bine să aflăm cine suntem, ce putem și cam ce am vrea, dar să lăsăm viața să ne conducă unde merităm și unde trebuie. Fiindcă niciodată nu vom ști, ajunși la o intersecție de drumuri, dacă drumul spre dreapta ne e mai favorabil decât cel spre stânga. Dacă nu facem abuz de opțiunile noastre în detrimentul nostru. Dacă, decât să trăiești regrete, nu e mai bine să trăiești nostalgii.
La sfârșitul săptămânii trecute un prieten m-a facut geloasă dezvăluindu-mi planurile lui de week-end: printre altele, planuia să-și facă ordine în viață! Wow, mă gândesc, uite ce motivat e, se cunoaște că e mai tânăr și că e bărbat, bravo lui și vai mie, eu de mult nu m-am mai gândit la asta. Eu, ca femeie, probabil că nu posed tenacitatea și consecvența necesare, m-am mai gândit. Drept pentru care m-au cuprins frământările, încercând și eu ceea ce lui părea mai mult ca sigur c-o să-i iasă.
Evident că a-nceput pentru mine o săptămână nouă, cu aceeași dezordine în viața ca întotdeauna, dar cu gândurile tot acolo. Iar într-o seară, încercând să adorm, mi s-a aprins un beculeț și mi-am zis chiar așa: "a-ți propune să-ți pui ordine în viață, e ca și când ți-ai propune ca de mâine să comanzi un cer mai senin!" Și mi s-a părut că am și rezolvat problema, cel puțin pentru frământările mele, căci apoi am putut să-mi dau seama că viața nu poate fi pusă în ordine, cu adevărat, niciodată. Nu vom găsi nici puterea și nici voința necesare, fiindcă niciodată nu ajungem să știm cine pe cine determină, cine pe cine plănuiește, până unde suntem capabili să intervenim și să ne dirijăm viața. Și, mai ales, dacă e treaba noastră să facem asta!
Întotdeauna se va găsi un "de mâine" pe care să lăsăm lucrurile de făcut, întotdeauna vom găsi pentru noi înțelegerea necesară, prin urmare și scuzele. Dar și admițând că există oameni hotărâți să-și schimbe viața și încep prin a-și alcătui o listă de priorități, cât or să se țină de ea? Putem să fim atât de consecvenți încât să nu ne abatem de la lista aia, ori putem să nu ne răzgândim? Dacă ne ținem strict de lista pe care ne-o facem, suntem noi oameni, ori roboți? Și de unde putem să fim siguri că, eliminând arbitrarul din viața noastră, alegem ce e mai bine pentru noi? De fapt, trăim noi viața, ori ea ne trăiește pe noi?! Ne facem noi planurile, ori planurile noastre sunt deja făcute, iar noi nu trebuie decât să le urmăm?!
Acum, ce să zic, n-am trăit niciodată de azi pe mâine, dar planuri, cu adevărat, nu cred c-am fost vreodată în stare să urmez. De fiecare dată când m-am simțit constrânsă m-am trezit, mai degrabă, cu o atitudine de genul "get out of my back", decât de conformare, iar asta nu mi-a trecut odată cu vârsta. Dar am dat vieții mele suficiență larghețe și spontaneitate încât și întâmplarea să-și demonstreze importanța ei. Fără să cred că le știu pe toate, eu cred că e bine să aflăm cine suntem, ce putem și cam ce am vrea, dar să lăsăm viața să ne conducă unde merităm și unde trebuie. Fiindcă niciodată nu vom ști, ajunși la o intersecție de drumuri, dacă drumul spre dreapta ne e mai favorabil decât cel spre stânga. Dacă nu facem abuz de opțiunile noastre în detrimentul nostru. Dacă, decât să trăiești regrete, nu e mai bine să trăiești nostalgii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu