Harta interioară

Motto: "Suntem cu toții pelerini aflați în aceeași călătorie, doar că unii dintre noi au hărți mai bune." Nelson Richard deMille

Mărturisesc, din start, furtul sintagmei "hartă interioară" (deși nu și al ideilor), dar alăturarea mi s-a părut fermecătoare și mi-am dorit un exercițiu de ...stil (?) pe această temă. Am oscilat însă între acest titlu și cel de "hartă afectivă", deși,  în text, cred că voi face referire la ambele, căci se aseamănă, după cât îmi pare, până la identificare.

Fiecare om care a trăit suficient să ajungă să conştientizeze ce trăieşte are propria lui hartă interioară punctată de trăirile emoţionale şi de evenimentele marcante. La unii, această hartă este mai aglomerată, la alţii, ea e mai săracă, dar parcursul nostru este bine trasat de cicatricile interioare. El  doar  e colorat diferit, în funcţie de intensitatea şi importanţa trăirilor trecute.

Putem identifica, pe aceste hărţi, în cenuşiu,  evenimentele timpurii ale copilăriei care s-au transformat în sentimente de frustrare persistente în comportamentul nostru de adulţi timoraţi, frustraţi şi resentimentari; mai putem identifica îndrăgostirile nefericite din adolescenţă și de la maturitate, în care respingerile celor  de care ne legaserăm afectiv, cu exuberanţa vârstei, ne-au marcat, mai târziu, comportamentul de ataşare. Găsim şi parcursul nostru de adulţi tineri în care aripile ne-au fost ajustate de viaţă, în funcţie de consecvenţa pe care am arătat-o ţelurilor şi idealurilor noastre. Dar găsim acolo, din când în când, şi calea punctată în roşu a emoţiilor pozitive care, deşi au fost, prin comparaţie, mai puţine, ne-au echilibrat sufleteşte şi ne-au dat speranţă şi puterea de a continua. Totul se regăseşte acolo clar şi fără greş, important este să avem curajul introspecţiei.

Asemenea hărţi ne ilustrează foarte bine evoluţia şi, dacă aceste hărţi ar fi vizibile pentru ceilalţi, comunicarea între oameni ar fi mult mai simplă, căci ai şti ce să eviţi să nu lezezi cicatrici, ori răni neînchise bine, în relaţiile cu ceilalţi. Dar şi expunerea la semeni ar fi, în acest caz, mult mai mare. Căci asemenea hărți ilustreză casele și gradinile sufletului nostru, înflorite, ori prea devreme veștejite, după cum ne-a trăit viata pe fiecare.

La nivel psihologic, hărţile interioare ne ancorează de evenimente, de oamenii pe care i-am întâlnit şi alături de care ne-am măsurat paşii, ori de lucruri; ne naştem oameni, dar, ca să devenim umani, ne trebuie multă ajustare la vremuri şi descoperirea unui mod măcar corect de relaționare cu ceilalţi. Reglarea paşilor doare, ori frustrează, dar ne încadrează şi ne raportează la societatea de care, oricât ne-am propune, nu putem face abstracţie. E genul de amprentă pe care timpul ne-o lasă. 

De multe ori, harta noastră interioară reţine, pentru totdeauna, pe lângă emoții, percepţii şi senzaţii (olfactive, vizuale ori de alt fel) și impresii: reținem  mirosuri legate de mare, de iarbă proaspăt cosită, de ploaie căzută pe pământ încins, ca sa dau doar cateva exemple, pe care le asociem, automat, cu anumite momente creatoare de bucurie și împlinire.


Dacă supraviețuim suficient, fiecare căpătăm propria noastră hartă interioară cu care ne completăm autocunoașterea; întinzând-o pe masa care este viața și descifrând-o, aflăm pe unde am fost, pe unde mai avem de umblat, unde și ce ne-a plăcut, unde și de ce nu ne-ar place niciodată să ajungem, ce n-am vrea să aflăm și ce n-am vrea să afle alții despre noi. O bună cunoaștere a hărții noastre interioare ne ușurează navigarea pe vreme de furtună. Iată de ce este bine să aflăm cine suntem, de unde venim, încotro mergem.