Toată tinerețea m-am ferit de compromisuri, susținând sus și tare, în toate ocaziile, că eu nu pot face compromisuri, făcându-mi chiar un titlu de onoare din aceasta. Dacă stau să mă gândesc bine, cred că eram și intolerantă la multe lucruri, fiind convinsă că sunt depozitara adevărurilor de netăgăduit și că eu am dreptate în tot ceea ce susțin. Probabil că o oarecare intoleranță este caracteristică tinereții, dar, dacă continui să rămâi intolerant și mai târziu, e un semn că nu ai învățat nimic din încercările la care te-a supus viața.
La înțelegerea de acum, aș spune că nu trăim cu adevărat, nu devenim înțelepți, până nu învățăm să acordăm compromisului locul potrivit în existența noastră. Trebuie să fii întâi rănit de oameni dragi, trebuie să simți că lucruri pe care te bazai sunt relative, trebuie să simți că trebuie să renunți la tine pentru a face fericit pe altcineva, iar după accea vei înțelege ce înseamnă și cât este de important să știi să faci compromisuri. Afirmațiile mele s-ar putea să contrarieze și să irite, dar, după ce mă voi explica, poate o să-mi dați dreptate.
Eu văd compromisul ca pe o formă de toleranță și de deschidere și nu poți învăța să-l accepți decât printr-o educație riguroasă și în urma a multe momente de meditație asupra sensului vieții. Ca să înțelegi ce este compromisul, trebuie să înțelegi rostul lucrurilor pe pământ și să ai idee despre de ce, cum, unde în ce scop ai venit pe lume. Să faci un compromis e primul pas înțelept într-o acțiune, pentru că doar așa poți începe o discuție de la egal, la egal. Inseamnă să-l întâlnești pe celălalt la jumătatea drumului, să-i ieși în întâmpinare și să întinzi o mână de care să se agațe. Să accepți că și celălalt poate avea dreptate și să fii dispus să-i acorzi credit. Ca să poți accepta compromisul, trebuie să intri în papucii celuilalt și să vezi cum te simți și cum umbli cu ei, lucru care mi-a devenit evident în tinerețe citind "Sa ucizi o pasăre cântătoare".
De bună seamă, să știi să renunți la convingerile tale și să accepți și punctul altuia de vedere este o artă, de aceea se vorbește, poate, despre arta compromisului. Cel mai frecvent, se uzează de arta asta în diplomație, iar diplomația se bazează pe pașii mici, dar siguri, având în vedere doar scopul final. De bună seamă, diplomația nu este dezinteresată atunci când propune compromisuri, căci se presupune că din acesta ambele părți vor avea de câștigat ceva. Dar gasesc că este de o mie de ori mai bine să obții ceva prin buna înțelegere, prin acceptare, prin parlamentare, prin toleranță, decât prin război, care înseamnă intoleranță.
Ne amuză pe toți bancurile cu rabini care dau, judecând pricini, răspunsuri hazlii în genul: "tu ai dreptate, dar și tu ai dreptate, amândoi aveți dreptate!" Acesta este un exemplu de compromis! Adică mai pune tu, mai lasă el, ca să ajungeți acolo unde trebuie, la buna înțelegere. Sau ca în bancul cu evreul care se vaită că nu are suficient spațiu în casă și e îndemnat de înțeleptul Rabi să mai introducă în casă niște animale, apoi să le dea afară pe rând, și să constate că, dintr-o dată, lucrurile par mult mai favorabile decât inițial. După ce-ai depășit linia de intoleranță, prin renunțare, ajungi la idei mai bune, căci deja ai făcut un compromis.
Pentru mulți, compromisul înseamnă o pierdere imediată, o lipsă de prestanță și de putere, nevăzând în compromis partea lui incontestabilă de câștig. Numai că nu poți să faci compromisuri dacă ești un spirit primar, egoist și intolerant. Și nu poți să faci compromisuri din postura de învins; trebuie să fii tu cel care poate decide, în deplină cunoștință de cauză, și care să dispună de hotărârea lui. Dar, pentru asta, trebuie să fi dobândit suficientă înțelpciune.
"Trăiește și lasă-i și pe alții să trăiască", se mai spune, deși asta nu se aude foarte des în vremurile noastre. Și nu se aude pentru că, să accepți compromisul, îți trebuie obiectivitate, toleranță și detașare; trebuie să admiți, mai întâi, că tu ai putea să te afli în postura celuilalt; trebuie să prevezi tragedia care ar putea fi determinată de intoleranță. Trebuie să poți să te gândești și la ceilalți și să capeți sentimentul de responsabilitate. Trebuie să afli mai întâi că lucrurile importante și durabile se clădesc cu pași mici. Trebuie să înveți să vezi în lucrurile rele și partea lor de bine și să știi să ți-o faci favorabila.
De bună seamă, să știi să renunți la convingerile tale și să accepți și punctul altuia de vedere este o artă, de aceea se vorbește, poate, despre arta compromisului. Cel mai frecvent, se uzează de arta asta în diplomație, iar diplomația se bazează pe pașii mici, dar siguri, având în vedere doar scopul final. De bună seamă, diplomația nu este dezinteresată atunci când propune compromisuri, căci se presupune că din acesta ambele părți vor avea de câștigat ceva. Dar gasesc că este de o mie de ori mai bine să obții ceva prin buna înțelegere, prin acceptare, prin parlamentare, prin toleranță, decât prin război, care înseamnă intoleranță.
Ne amuză pe toți bancurile cu rabini care dau, judecând pricini, răspunsuri hazlii în genul: "tu ai dreptate, dar și tu ai dreptate, amândoi aveți dreptate!" Acesta este un exemplu de compromis! Adică mai pune tu, mai lasă el, ca să ajungeți acolo unde trebuie, la buna înțelegere. Sau ca în bancul cu evreul care se vaită că nu are suficient spațiu în casă și e îndemnat de înțeleptul Rabi să mai introducă în casă niște animale, apoi să le dea afară pe rând, și să constate că, dintr-o dată, lucrurile par mult mai favorabile decât inițial. După ce-ai depășit linia de intoleranță, prin renunțare, ajungi la idei mai bune, căci deja ai făcut un compromis.
Pentru mulți, compromisul înseamnă o pierdere imediată, o lipsă de prestanță și de putere, nevăzând în compromis partea lui incontestabilă de câștig. Numai că nu poți să faci compromisuri dacă ești un spirit primar, egoist și intolerant. Și nu poți să faci compromisuri din postura de învins; trebuie să fii tu cel care poate decide, în deplină cunoștință de cauză, și care să dispună de hotărârea lui. Dar, pentru asta, trebuie să fi dobândit suficientă înțelpciune.
"Trăiește și lasă-i și pe alții să trăiască", se mai spune, deși asta nu se aude foarte des în vremurile noastre. Și nu se aude pentru că, să accepți compromisul, îți trebuie obiectivitate, toleranță și detașare; trebuie să admiți, mai întâi, că tu ai putea să te afli în postura celuilalt; trebuie să prevezi tragedia care ar putea fi determinată de intoleranță. Trebuie să poți să te gândești și la ceilalți și să capeți sentimentul de responsabilitate. Trebuie să afli mai întâi că lucrurile importante și durabile se clădesc cu pași mici. Trebuie să înveți să vezi în lucrurile rele și partea lor de bine și să știi să ți-o faci favorabila.
intru totul de acord
RăspundețiȘtergere