Generația pierzândă

Dacă toate apele pământului ar seca într-o zi până la una,
ar mai rămâne tălăzuind dinspre noi o mare de nostalgie 
martoră a tinereților noastre cele fără de tinerețe
irosite, singuratic, în miezul altor existențe cenușii.

Dacă toate amintirile noastre vor muri ca frunzele toamna,
ne-ar mai rămâne dorurile zăvorâte cu șapte lacăte
pitite bine în camera cea mai ascunsă a sufletului
tânjinde după zilele în care am fi putut trăi zburând
dar am sfârșit căinându-ne în bezna dezolantă,
înroșind cu sângele nostru anemic, la fiecare zvâcnire,
sârma ghimpată a infinitelor granițe concentraționare.

Dacă într-o zi vom mai îndrăzni să stăm față în față cu noi
într-o încercare timidă de căutare a vieții fără de moarte,
înlăturând, una după alta, perdelele vineții ale timpului,
din punctul în care am ajunge vom mai putea vedea
doar un drum pustiit înfundat în deșertul fără margini.