Dacă îți este sortit să trăiești
suficient, ai ocazia să observi în câte fărâme poți să te risipești de-a lungul
unei existențe, ba și de câte ori poți ajuta la făcutul fărâme al vieții
altora. Și acestea, pentru că unicul scop pe care l-ai avut în viață a fost să
fii fericit, eventual să-i faci și pe alții fericiți. Deși nu are cine să-ți spună, și nici n-ai crede, că fericiți nu pot sa fie
decât oamenii care, cândva, au fost nefericiți. Luăm lecții de viață în fiecare zi și ne chinuim să învățăm să trăim; când, în sfârșit, ni se pare ca am învățat câte ceva, se întâmplă că nu ne mai servește la nimic. Cum devine asta?!
Trăind, înveți că fericirea
nu ține nici de cele materiale, nici de locuri, nici de persoane, nici de
vremuri, nici de iubire, nici de hormoni. Fericirea nu se învață prin lecții de dezvoltare personală. Fericirea este doar a ta, interioară și personală, și ține
de nivelul de speranță și de acel ceva ce constituie sufletul. Fericirea ține de cum știi să te adaptezi și să-ți
placă în lumea în care ai fost adus fără să te întrebe nimeni.
Tocmai am citit undeva un citat din
Chaplin despre iubirea de sine, atât de promovată în ziua de azi de toți adepții dezvoltării personale. Ironie, pierdem jumătate din viaţă învăţând că putem, numai să îndrăznim; cealaltă jumătate o petrecem încercând să ne dezvăţăm de ceea ce am învăţat în prima. Așa cum, odată, se promova sloganul "ești cel mai bun", indiferent
dacă asta era adevărat sau nu, dar făcea bine la
frustrări.
Módele au promovat de-a
lungul timpului tot felul de curente și idei false despre importanța ta ca
persoană în cadrul colectivului sau societății, îndemnându-te să lași modestia la o parte și să te afirmi, pentru că poți face orice îți propui. Ei bine, oamenii nu sunt egali de la natură. Nu
oricine poate face orice. Nu oricine poate avansa, iar neînțelegerea asta îi poate îmbolnăvi pe cei care iau în serios astfel de idei. Iar asta pentru că falși
preoți predica false idei, în false cărți, ori în discuții de grup. Auzi, iubește-te mai mult! Dar cine, prin egoismul cu care suntem înzestrați de la natura, nu se iubește?! Pe când se va predica ideea: ține ochii larg
deschiși și învață
din tot ce ți
se întâmplă?
Credulitatea în caii verzi pe pereți ne ajută și ea la risipire. Dar în ce măsură poți fi făcut vinovat de credulitate, pentru că nu doar tu ești cel implicat? E de vină cel care face promisiuni, ori cel
care le crede? Ei bine, pare că suntem vinovați
pentru toate visele pe care le luăm în serios, căci mersul lumii este mult mai întortocheat de-atât. Ca să știm, modul în care căutăm sensul lumii ne deosebește
de ceilalți și ne ferește de risipire și de frustrări. Dar, despre frustrări, altădată.
