what was that?!




marți, 9 aprilie 2013

ușa interzisă



îngândurată rătăcire  pe lângă zidul nalt, misterios 
căutând încăpățânată poarta invizibilă mie
temeinic separându-mă de dincolo
prin propria ei vrere
opunându-mi privirii opacitățile ferme
ale cărămizii tăcute
frământată de nealinate femei
în nopțile lor de sfâșietoare pustietate
arsă în cuptoarele încinse ale istoriei lumii,
sudată una de alta cu mortar nămălos
scos din adâncimile sufletelor frustrate.
dincolo-i doar cimitirul trist al lumii
și viața mea - o insulă în vanitatea
vieții dezlănțuite a altora.

întoarceți-mă pe dos și tot n-o să aflați cine sunt
doar mirosul meu vă va lăsa o urmă
de pământ



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu