Singurătatea muzei

pe umărul cui va plânge noaptea
rămasă-n întuneric pe-afară
în frigul pătrunzător de primăvară 
dacă a pierdut cheia de la inima mea?

pe ce laviță incomodă din lemn
se va odihni ziua până devine mâine
și cu ce-și va alina naivitatea
când bucuria e fugită în lume
neîndrăznid să mai scoată la iveală
albaștrii ei ochi inocenți?

buzele cui vor rosti poezia nespusă
nescrisă, negândită, 
hăituită de gândurile însetate
ale lunaticilor poeți
nechemați?! 

iar muza poeziei
de ce-i însingurată?