Tandrețea unui bărbat

Motto: Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obţine niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poţi să lupţi pentru tandreţe? Sau pentru duioşie? Cel mult poţi să le aştepţi. Octavian Paler

Printre toate lucrurile agasante și stresante care mi-au bulversat săptămâna și cu care, dacă-aș fi rămas, oboseala mea la sfârșit de săptămână ar fi fost deplină, mi s-a întămplat să asist la o situație atât de ...inedită (?) ... deosebită (?) care mi-a colorat frumos o seară altfel pierdută din start. Și, atât de inedită fiind, m-am hotărât să v-o povestesc și vouă. Și vă avertizez că acest articol va fi altfel decât cele cu care v-am obișnuit până acum

Mă aflam într-o zi în biroul unui coleg, discutând profesional pe marginea unui document de serviciu anost, dar care cerea niște precizări și nu suferea amânare pentru a doua zi. Colegul meu, un om de vârstă medie despre care nu știu mai nimic, nu pare a se deosebi prin nimic de restul colegilor de vârsta lui, nici prin cultură, nici prin sensibilitate, nici prin preocupări. Iar, dacă mă gândesc la faptul că noi mai suntem și medici veterinari și nu ne putem lăuda că ne dau sensibilitatea și sentimentalismul afară din casă, uimirea mea ulterioară a fost multiplicată.

Cum spuneam, discutam și, de 2-3 ori în timpul discuției, i-a sunat telefonul mobil; de fiecare dată după ce a aruncat o privire fugară la apelant, l-a închis fără să clipească, pentru a nu mă lăsa pe mine să aștept, ori pentru a nu mă simți jignită. La următorul apel însă, privirea a zăbovit un pic pe ecran, a  cântărit  dacă să închidă, dar s-a răzgândit rapid și a răspuns. N-am putut decât să presupun că cea care l-a sunat a fost o femeie, după modul în care i s-a iluminat fața, i s-a înmuiat vocea și o duioșie deosebită i-a metamorfozat  fața  și atitudinea neutră de până atunci. Era ca și când i-ar fi răspuns unei femei de care era îndrăgostit, dar nu ca un adolescent aiurit, sau ca un tânăr prea nervos și grăbit, ci ca un matur stăpân pe sentimentele lui care, totuși, în materie de relații își mai păstrează (cum oare?) un anume grad de inocență; un bărbat neobișnuit care este în stare de o tandrețe deosebită, un gen de tandrețe pe care eu, deși pot spune că am trăit suficient, n-am mai observat-o exprimată la nici un  altul până acum.
 

Discuția a fost destul de scurtă, iar tonul ușor șăgalnic, fără a putea fi însă asemnănat cu flirtul, ori cochetăria, deși ceva din toate acestea la un loc se amesteca în discuție, păstrând însă tonul cel mai politicos și mai cald de care era în stare. A fost prima dată când m-am gândit că poate colegul meu nu e însurat și se află la începutul unei relații care-i place și care-l stimulează, și că trăiește poate un gen de idilă ca cele de pe vremea părinților noștri în care curtarea era lungă, comunicarea era esențială în cunoaștere și se scriau lungi scrisori în care flirtul era doar o aluzie menită să aprindă pasiunea, iar restul era așteptare.

Deși pare ilar, un moment cred că am invidiat-o pe femeia de la ”celălalt capăt al firului” pentru afecțiunea și genul acela de tandrețe deosebită care răzbătea din discuția și din toată atitudinea bărbatului din fața mea pentru ea. Fiind femeie și eu, evident că aș fi curioasă s-o cunosc, să văd ce femeie poate inspira cuiva asemenea tandrețe dintr-un soi atât de aparte cum eu n-am mai văzut până acum. Nu m-am îndoit niciodată că există bărbați tandri, deși, în tandrețea lor, întotdeauna am observat că se insinuează și o anume duritate inerentă. Însă episodul la care am asistat, nu numai că a bucurat-o pe ea, dar m-a bucurat și pe mine, fiindcă am putut vedea că astfel de sentimente și astfel de oameni mai există. Mă tem numai  că modul în care vi l-am relatat nu a putut fi la înălțimea momentului la care am asistat.