Cununi de nori încoronează cerul,
vârtej de chipuri apunând spre zări,
sub ei, ca-ntr-o prăpastie afundă,
sufletul meu disperă-n frământări,
Amirosind a carne și a sânge,
vin lupii-n haite să mi-l sfârtece,
ce mulți sunt, mult prea mulți la număr,
au foame-n creier și în pântece,
Încearcă toți încet o coborâre,
pe margini de prăpastie, ca spre un alt tărâm,
dar nu e cale de ajuns la suflet
iar drumu-i greu, chiar și pentru stăpân.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu