Nu ți-am ascuns

Nu ți-am ascuns niciodată nimic,
doar am tăcut îndelung
vorbele purtate în mine,
sperând că-ntr-o zi ai să-ntrebi 
ce știu despre toate zilele
în care nu m-ai cunoscut
trecătoare neobosită prin viață,
repetând mecanic pașii altora,
sperând că, într-o zi, voi căpăta 
propriile mele urme prin lume. 
    
Numai că  n-ai știut să-ntrebi
tot mestecându-ți durerile
de unul singur, duhovnicește
și, dacă ai mai face-o-ntr-o zi,
tot ce-ai mai afla ar fi
că obosindu-mă trăirea
nu-mi mai doresc decât
să mă îmbolnăvesc
vreo două zile de poezie
vreo săptămână de tandrețe
și o viață întreagă de lumină
doar atât mai trebuindu-i 
sufletului meu obosit. 

când nu-ți pasă de cineva

când nu-ți pasă de cineva
gândurile lui n-au relevanță
nicio undă venită dinspre el nu  te atinge
de parcă el n-ar fi acolo
rugându-se să-l observi.

când nu-ți pasă de cineva
n-ai de ce să fii atent cu vorbele
nici nu doare că, scăpate, nasc balauri
lăsând în urmă dâre triste,
pârjolind surâsul nedoritului

când nu-ți pasă de cineva
vorbele-ți sunt semințele furtunii
iar tu nici n-ai habar
că drumul spre inimi se rătăcește ușor
când el nu-i o simplă linie dreaptă.

Abțineri

dimineață ceva m-a scos din priză
cafeaua mi s-a părut amară și străină
iar inboxul scotea limba la mine cum că
tăcerea ta de ziua a treia nu-i a bună
mi-am înghițit ultima urmă de fericire
rămasă de astă vară
în porții mici, mici, infinitezimale
ca să nu-mi înghit lacrimile
pornite să curgă ca proastele
prin șanțurile ridurilor adânci
gândind înfuriată contra zilei
că astăzi nu vreau să merg nicăieri
să nu amestec urmele pașilor supărați
cu pașii oamenilor veseli
împrăștiindu-mi frustrările prin lume.

Dați-mi un leac!

Oh, dați-mi repede un leac!
m-am îmbolnăvit suferind
de o îngrozitoare lipsă de perspectivă.
Privind înainte,
toamna pare acum vara mea,
nereușind să-mi mai încălzească
nici oasele, nici gândurile,
la fel de bătrâne toate.
Dacă fiecare dimineață m-apropie
de lumea pe care n-o știu
și de care mă tem s-o aflu
ce perspectivă mi-ar cădea bine,
călătorilor?

Vindecare

am putut privi din nou cerul
doar părăsindu-ți la picioare
îndoieli pe care, credulă,
le-ngrămădisem  în buzunare

mi-am  vindecat de tine rana
inimii încercate de tinerețe
răsfirând generos sentimente -
nostalgie, speranță, tandrețe

pe locul lăsat gol de gându-ți
am să cultiv - ironie
mici doruri și-ndemnuri năuce
o altă iubire - târzie.

eu ce să fac

eu ştiu că-n sinea ta
mă condamni în fiecare dimineaţă
la viaţă,
dar ce pot să fac
dacă până în amurg
mă ucizi nemilos
ca pe o muscă
sâcâitoare
între paginile unei cărţi
enervante?

Întâmplare nocturnă

bătuse de miezul nopţii

când am deschis ochii, iar tu

şedeai aplecat pe marginea patului

părând că meditezi, ori poate,

somnambulește rătăceai

într-o lume inaccesibilă mie.

o rază îţi îmbrăca regeşte faţa

cu chipul purificat al ideii

încât înduioşată am vrut să ating omul

despre care în stelele mele sta scris

să nu-l întâlnesc niciodată.

tresărind vehement la atingerea mâinii

te-ai scuturat de mine ca de-o povară

şuierându-mi înfrigurat:

nu mă mai iubi cum crezi tu,

iubeşte-mă cum îmi trebuie mie!