dimineață ceva m-a scos din priză
cafeaua mi s-a părut amară și străină
iar inboxul scotea limba la mine cum că
tăcerea ta de ziua a treia nu-i a bună
mi-am înghițit ultima urmă de fericire
rămasă de astă vară
în porții mici, mici, infinitezimale
ca să nu-mi înghit lacrimile
pornite să curgă ca proastele
prin șanțurile ridurilor adânci
gândind înfuriată contra zilei
că astăzi nu vreau să merg nicăieri
să nu amestec urmele pașilor supărați
cu pașii oamenilor veseli
împrăștiindu-mi frustrările prin lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu