agonia

ce tragedie să trăiești dezolat doar 
pentru-a aștepta să mori într-o bună zi
neștiind când va fi să fie
numărând descrescător zilele de când ai înțeles
că nu vei mai întâlni nimic altceva  la capătul zilei
să te consolezi, ba chiar să aștepți nerăbdător
știind că desăvârșirea ta n-a fost niciodată posibilă
încurcându-te zi de zi în rețesute plase de păianjeni
care te-au prins în mreaja lor și
oricât le-ai distrus țesătura fină
n-ai putut să le faci să dispară din închipuirile tale
ba, mai mult, s-au complicat cu lacrimile de rouă
căzute dimineața din cerurile nimănui
pe rănile lăsate sufletului tău de neliniștile nopților
încăpățânându-te să nu-nțelegi că nu-i atât de simplu
să  ieși din viața-ți când îți vine
nemaiputând respira minut de minut smogul orașului
pe străzile căruia bâjbâi înfrigurat
dimineață de dimineață, zi de zi, noapte de noapte
nemaipricepând rostul dimineților, zilelor, orelor
așa cum le-a presărat Semănătorul
să aștepți ieșitul din viața ta ca pe o izbăvire
care strecurându-se prin spărturile timpului
nu mai vine, nu mai trece, nu mai curge...