că primăvara aceasta aiurită
- noi nu știam - ea ne era menită,
că mugurii iubirii noastre vii
umpluseră cerul senin de ciocârlii,
că învățând să te deslușesc mai bine
zideam, totodată, femeia din mine,
că n-a fost pură întâmplare
să întâlnești femeia ce dă-n floare,
că poate încă nu era târziu
să te preschimb în mirele zglobiu,
nu mai știam de-s aievea, ori scorniri ale visului
așteptând, în zori, la porțile Paradisului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu