În marea uitare, și ea trecătoare
ca toate spaimele, dorurile, cuvintele,
dintre toate bucuriile pierdute
înainte de a fi exprimate,
cel mai rău îmi pare după aceea
pe care aș fi putut-o aduce în viața altora
și, rătăcindu-mă, n-am adus-o.
adesea, încercând să prevăd momentul,
mă trezesc întrebându-mă:
Doamne, cum de scăpatu-am
clipa transformării mele
dintr-o iasomie în măselariță?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu