Neasemuită bucurie

Neasemuită bucurie,
nemăsurată splendoare
parfumul teilor ce-nvăluie înserările viorii
din orașul altminteri anost
pe care nimeni nu-l iubește.
Neasemuită bucurie,
nemăsurată splendoare
pe care Mai mi-o dăruiește
cu fiecare revenire
căci, deși eu nu mai pot întineri,
frații mei copaci, iarba, florile
trăiesc, în fiecare an, o viață nouă pentru mine, 
fără să obosească,
fără să deznădăjduiască
și fără să dispere,
amendându-mi, în marea lor bunătate
prea multele-mi nostalgii.
Nemăsurată splendoare,
neasemuită bucurie
ni se oferă nouă pe tăcute, 
iar noi nu trebuie
decât să întindem mâna și să luăm
ceea ce cu dărnicie
ni se oferă.