what was that?!




marți, 12 februarie 2013

Năuceală




Dizarmonie poate că era numele lui adevărat,
la fel de bine putea fi și Înșelătorie,
poate chiar o și bănuiam, dar nu simțeam încă mohorala
pe care începuseră s-o capete gândurile mele
de câte ori le aținea calea pe neașteptate.
Așa se face că, imprudent, i-am deschis o ușă
mult prea largă pentru dimensiunile neputinței sale
împodobindu-i nevolnicia cu haine mult prea somptuoase
pentru apariția lui hâdă, neinspirată.
Toate oglinzile-au crăpat oglindindu-l
numai eu, naivă, credeam că ele pleznesc de necaz,
geloase pe plăsmuirea mea doar cu un pic diferită
de Jumătate de Om Călare pe Jumătate de Iepure Șchiop.
oricum,  nu mi-am dat seama de eroarea trăirii
decât mulți ani mai târziu, când, întâlnind armonia
mi s-a luminat dintr-o dată mintea 
că mâna mea în mâna ta e semnul că trăim, totuși, 
în emoție și pentru emoție, în doi și prin doi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu