Dacă ar fi iubit-o

Ea știa că, dacă ar fi iubit-o,
n-ar fi lăsat-o să plece
înainte de a afla totul
despre negările lui,
despre contradicțiile care-i țineau de urât
înserărilor,
despre bâjbâielile lui  egolatre,
despre discursurile pe care 
și le ținea în oglindă 
diminețile
când se bărbierea în baia austeră
închipuindu-și că i le ținea ei,
căci doar atunci avea curaj
să lase robinetul vorbelor deschis,
s-o înfrunte din cuvinte,
fără să se teamă
că obișnuitele noduri 
i se vor pune din nou în gât
ca atunci când ea ridica ochii spre el 
și-l întreba mută: chiar așa?!

Atunci ar fi putut intui că se află
între două ademenitoare lumi
fiecare trăgându-l de mână
de partea-i...

Dacă ar fi iubit-o,
n-ar fi lăsat-o să se îndepărteze
ca soarele în mijlocul amiezii
de unde știa că n-ar mai fi putut-o atinge,
nici aduce înapoi
și-ar fi găsit ocazia pe care atât o amânase
să-i șoptească:
eu nu..., niciodată..., totuși..., dar...

Dacă ar fi iubit-o...