Simple gânduri la care îți poate fugi mintea, stând, într-o bună zi, cu o carte în brațe

• Unii sunt al naibii de deștepți și țin neapărat ca ceilalți să afle asta.

• Citind "Pasiune pură" a Lenei Andersson și având ocazia să analizez lucrurile lucid, o concluzie: nu există nicio cale de a-l face pe Celălalt să te iubească, dacă el nu-și dorește asta. Cei care iubesc, insistând, îi vor face pe cei iubiți să se îndepărteze și mai tare. Restul depinde de demnitatea fiecăruia, asta, bine-nțeles, dacă admitem că în dragoste mai este loc și de demnitate.

• Poate că lumea nu e dreaptă, dar minunată poate fi. Măcar în clipe.

• Relațiile virtuale nu sunt bune, zic unii, te rup de realitate. Dar visele sunt bune? Dar basmele sunt bune? Dar realitatea celor mai mulți dintre oameni e bună? De ce totul trebuie să fie palpabil, ca să fie acceptat?

• Sunt norii mai putin frumoși, dacă nu sunt palpabili?!

• Dacă oamenii ar citi cu atenție și ar învăța din ceea ce citesc, indiferent de sensibilitatea, vulnerabilitatea și labilitatea autorului care le relevă lumea, n-ar mai trebui să facă atâtea alegeri proaste și să sufere în urma lor, să se simtă singuri și nesiguri, abandonați și fără sprijin. În fond, viața toată e în cărți, dacă îți alegi bine cărțile și dacă alegi ce vrei să fii.

•  În ce măsură poți fi făcut vinovat de credulitate? Pentru că, cele mai multe lucruri care ni se întâmplă în viață se întâmplă pentru că avem încredere în ceilalți, în promisiunile lor de mai bine. E de vină cel care face promisiuni, ori cel care le crede?

• Ironie: pierdem jumătate din viaţă învăţând că putem, numai să îndrăznim; cealaltă jumătate o petrecem încercând să ne dezvăţăm de ceea ce am învăţat în prima.

• Pentru ca azuriul cerului să fie şi mai intens, din când în când, e nevoie ca nişte nori să-l păteze.

• Încă citesc corespondența dintre Ingeborg Bachmann și Paul Celan, corespondență întreruptă între ei pentru ani întregi, din motive minore. Mă întrebam daca pentru un om care-l iubește pe Celălalt ca pe jumătatea lui bună, în absența oricărei vești directe și adresate personal, e suficient doar să știe că celălalt e bine și-și vede de-ale lui, ca să-l poată iubi pe mai departe. Eu cred că nu; făcând parte din sentimentele "fierbinți", iubirea se răcește în timp, ba, uneori, se poate transforma în resentiment.

• Copilăria și tinerețea - acelea sunt niște perioade! Restul vieții este despre obișnuință. Din obișnuință, în obișnuință...

• Zidurile durează cât frica.

• Să exiști doar ca o poveste de viață în amintirea cuiva... dar nimeni nu te poate învăța cum să iubești, ca să nu dai greș. Eu cred ca nimeni nu știe, de fapt.

• Întrebările cele mai rele sunt cele retorice; pentru ca ele îți frâng, din start, speranța că vei obține vreodată un răspuns. Ele sunt ca o ușă pe care o întredeschizi ca să vezi ce este dincolo, dar un curent ți-o izbește în nas, închizând-o, și tăindu-ți, astfel, orice posibilitate de revelație. 

• Există mai multe porți de intrare în lume și nu depinde deloc de tine prin care dintre ele intri. 

• Suntem vinovați pentru toate visele pe care le luăm în serios.

• Modul în care căutăm sensul lumii ne deosebește de ceilalți. 

• Am trăit câteva zile de încrâncenare mută, dar azi se pare ca mi-am revenit: am reînceput să mă gândesc la "cai verzi pe pereți". De-o pildă, cum stă treaba cu "salvarea individuală", atât de indicată de unii în vremuri de cumpănă. Înțeleg ca poți să te exilezi exterior sau interior, ca să supraviețuiești. Dar ce fel de oameni se salvează individual?

• N-am înțeles niciodată cum unii oameni reușesc să fie niște vrăjitori ai timpului, făcând dintr-o zi, o săptămână. Cum nu mi-am dat seama niciodată unde se duce timpul meu când se duce, putându-mă declara, cu succes, regina timpului pierdut fără folos.

• Am constatat, cu stupoare, că în toată perioada mea de viață activă, adică de om care pleacă de acasă dimineața și se întoarce seara, pentru a urma un program zilnic, o înfiorătoare rutină m-a însoțit cotidian, fie că am mers la grădiniță, la școală, la facultate, ori la muncă. În acest interval mi s-a scurs și viața, considerând că mi-am trăit-o util, pe când mi-am trăit-o doar nefiind conștientă de trecerea timpului.

• Nu orice ușă pe care o găsim deschisă e deschisă pentru noi, dacă în pragul ei nu ne așteaptă nimeni. Sunt cazuri în care ea e deschisă conjunctural (a fost uitată așa), ori cu rea intenție, și, trecându-i pragul a explorare, pățim precum Alice, nemaiprididind să ne mirăm.

•  O confuzie curentă pe care o fac oamenii e că, în loc să-și caute locul în lume, îşi caută locul în inima altor oameni.