Frustrările și resentimentele care ne macină viața

Motto: "Naşterea este suferinţă, decăderea este suferinţă, boala este suferinţă, moartea este suferinţă, a fi unit cu ceea ce nu este plăcut este suferinţă, a fi separat de ceea ce este plăcut este suferinţă, a nu obţine ceea ce doreşti este suferinţă. Pe scurt, toate laturile experienţei făcute în cuget si în trup, cărora agăţarea le este inerentă, sunt suferinţă." Buddha

Privind la comedia umană, obișnuiesc să mă-ntreb, destul de des, ce le macină atât de tare existența unora încât ajung să nu mai simtă nici o poftă de viață. Ce anume îi schimbă până la a ajunge de nerecunoscut de către apropiați și le provoacă  o perpetuă suferință.  Ce intervine în viața lor încât nu mai găsesc nici o bucurie în a mai trăi, mai mult, ajung să-i urască pe cei din jur și arată lumii o față obosită și acrită. Căci, aparent, nu le lipsesc mijloacele de trai, o familie, o viață decentă. Numai că ei nu se pot bucura de ceea ce au dobândit! Natura umană nu-ncetează să ne surprindă și, din păcate, astfel de oameni nu sunt deloc puțini, deși gradele de afectare pe care le trăiesc pot fi diferite ca intensitate.

Așa am ajuns la concluzia că ei sunt, probabil, chinuiți de false frustrări și de remușcări. Spun false, pentru că frustrările adevărate presupun că ai fost lipsit de niște drepturi legitime și e aproape normal să suferi, să tânjești după ele. Dar în cazul frustrărilor false, suferinzii doar își închipuie că aveau dreptul la ele, fără a li se și fi cuvenit, vreodată, de fapt. Adevărate ori nu, frustrările pot ajunge, în unele cazuri, la depresii profunde, uneori ireversibile, și cred că acolo ar trebui căutată sursa celor mai multe dintre astfel de comportamente ori afecțiuni. Din pacate, cred că nu se acordă suficientă importanță, cel puțin nu la noi, rolului frustrărilor în apariția afecțiunilor psihice și a comportamentelor deviante de care suferă din ce în ce mai mulți oameni.

Cel mai des, produc frustrări așteptările din adolescență și tinerețe care, mai niciodată, nu ajung să se realizeaze, pentru că realitatea este mai dură și mai selectivă decât își închipuie, îndeobște, tinerii. De cele mai multe ori, nu capeți nici perechea pe care ți-ai dori-o, nici genul de copii la care ai visat, nici statutul social la care ai râvnit, nici bogăția ce pare firească și subânțeleasă, nici puterea care-i tentează pe cei mai mulți. Deși ai visat la ele; deși ai citit în cărți, ai văzut în filme că ele există și alții ajung la ele foarte ușor. Fetele fac greșeala să creadă că, dacă ești în trend și la modă, îl poți întâlni pe milionarul tânăr și frumos care să-ți ofere toate astea! Băieții pot fi  convinși că, la început de viață,  poți trage lozul cel mare care îți poate asigura tot.  Puțin sunt cei care văd în tenacitate și consecvență evoluția. Dar, cum spuneam mai sus, realitatea se dovedește foarte dură cu cei mai mulți, în urma ciocnirilor dintre vise și realitate apărând frustrările. Uneori, ele se conturează, cum am mai spus, în afecțiuni psihice. Alteori, la indivizii mai puternici, ele evoluează spre resentimente și invidie.

Resentimentele conduc la o ostilitate mascată, reținută, ori de-a dreptul evidentă față de cei care, cu viața lor, au reușit mai multe decât tine. Ostilitate care se reflectă în atât de românescul ”să moară și capra vecinului”, pentru că fericirea semenilor devine greu de suportat și de digerat. Se poate scrie o poveste întreagă despre ce nu le pot ierta oamenii semenilor lor, indiferent cât de apropiați le sunt și de firele sociale care îi leagă de aceștia. Unii nu le pot ierta altora existența însăși, pentru că ea este termenul de comparație pentru cea pe care-o duc ei. Alții, nu le pot ierta succesele, fie că sunt ele sociale, profesionale, materiale. Nu pot ierta nici cultura, inteligența, șansa și perseverența, chiar dacă cele din urmă depind  numai și numai de individ. Pentr-un resentimentar, tot ceea ce au dobândit alții pare nemeritat și demn de ură. Caci datorită lor, a celorlalți, el nu a căpătat ceea ce merita de la viață.

Ce este cel mai trist și deține rolul cel mai important  în căpătarea frustrărilor și resentimentelor, este că oamenii aceia nu au meditat, niciodată, cu atenție asupra motivelor care i-au condus acolo. Nu sunt în stare să-și aprecieze starea și gravitatea, prin urmare nu pot să se extragă din ea. Nu și-au pus niciodată problema dacă ei au greșit undeva sau dacă ei sunt chiar vinovații pentru traiectoria pe care au urmat-o. Nu au fost în stare de efort, nu au fost dispuși spre asumare, nu au dat dovadă de nici un pic de consecvență. De regulă, astfel de oameni, nu sunt în stare să recunoscă: am greșit. Este foarte trist că se poate trăi astfel, dar remediul se află, întotdeauna, în interiorul fiecăruia. Important este să sesizăm punctul în care ne aflăm și să avem dubii, să admitem că greșeala poate fi și-a noastră, dacă nu chiar numai a noastră. Așa, ne-am mai acorda o șansă.