ca un stol de grauri

ca un stol de grauri speriați
în bătaia puștii,
s-a risipit anul meu în zile mărunte, 
neînsemnate amănunte,
dându-mi de știre că la fel
păți-vor și anii ce-mi vin,
grăbindu-se unul câte unul 
spre un neant
despre care nu mi-este dat să știu
dacă totuna e cu veșnicia.
pentru mine nu există pe lume
îndeajuns de verde brad, nici roșii ilice
aducătoare de speranțe iernii,
nici raze bogate menite 
să risipească ceața
căzută la fereastra sufletului
lăsându-mi gândurile fără perspectivă.
pentru mine, 
anii de după an nu vor tămădui
nici bătrânețe, nici neputințe, nici uitare
și atunci, de unde
bucuria și rostul începutului?