Îmi cheltuiesc bună parte din zi,
invadând viețile celorlalți
când ei nici nu se-așteaptă.
Femeie curioasă,
le cotrobăi prin sertarele inimii
căutând înverșunată punctul vulnerabil,
nevenindu-mi să cred ce vizibil devine
după ce l-au ascuns mai bine de mine.
Explorând,
mă-ngrijorează pânzele de păianjen
ancorate bine in inimi tinere,
acolo unde sângele ar trebui, firesc,
să clocotească, pornind motorul lumii,
dar nu, ventriculele lor
pompează atâta verde ranchiună
cât să otrăvească rădăcinile lumii
pentru vecie și mult după aceea,
mărind deșertul și înstrăinarea.
Ce fac, știu, e zădărnicie,
dar, dacă o singură speranță
mai e prizonieră într-o inimă vie,
am să o caut.
Eu am s-o caut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu